Secretarul de stat Vasilcoiu: „Barbatii adevarati sunt pesedisti, zice si Dana Budeanu”

politica

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat PSD la Ministerul Muncii, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj atribuit Danei Budeanu in care se sustine ca „barbatii de stat sunt pesedisti”.

„Numa’ fatalaii sunt trotinetisti, barbatii adevarati sunt pesedisti”, se afirma in mesajul distribuit de pesedist.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, seful lui Vasilcoiu, s-a fotografiat anul trecut pe o trotineta pentru a promova transportul ecologic.

Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigatii Media), jurnalistul care alaturi de Bianca Albu (Buletin de Bucuresti), a dezvaluit ce se intampla in „caminele groazei” din Voluntari, a atras recebt atentia ca principalul responsabil politic de abuzurile impotriva batranilor a ramas in functie. Este vorba despre Cristian Vasilcoiu, secretar de stat la Ministerul Muncii, unul dintre apropiatii Olgutei Vasilescu.

„Sefu’ la toata asistenta sociala pa tara a ramas in functie, tati, desi el e primul responsabil politic pentru nenorocirile traite de oamenii aia in centrele din Ilfov, el e primul autor al ‘pozei’ cu batranii carati in patura noaptea si pititi prin santiere, asta e creatoru’ sistemului astuia nemernic, lumpenu’ asta patibular.

Si a ramas in functie, tati, uite-l, lucreaza, are si cartea de rugaciuni pe birou, acolo, face sa fie bine.

Asta e cel care a taiat protocolul cu CRJ, in uralele pungasilor de la DGASPC-uri, care mananca bine de tot din sistemul asta detor tura a celor mai vulnerabili, a celor mai amarati dintre noi.

Nea Marcy (Marcel Ciolacu), vezi, bossule, ca ai uitat sa dai afara primul responsabil, uite-l. Sau ti-e frica sa nu-ti faca vreo vraja cu cartea aia?”, a transmis Vanghele pe Facebook.

Alex Dima (PRO TV) a confirmat: „Persoanele cu dizabilitati sunt in grija unui secretar de stat din Ministerul Muncii, pus pe functie acum multa vreme de primarul Craiovei. Toate povestile si suferintele pe care le stim, vedem si auzim zilele acestea sunt in directa lui responsabilitate. Are dreptate Ovidiu Vanghele”.

Vasilcoiu s-a grabit sa publice pe pagina sa de Facebook fotografii in care apare alaturi de noul ministru al Muncii, Bucura Oprescu.

Citeste si: Adjunctul lui Budai da vina pe USR si PNL in cazul Voluntari: „Sa ne spuna de ce au tolerat asa ceva cand au guvernat! Cati caini m-au latrat, toti au turbat!”

Cristian Vasilcoiu a sustinut, la inceputul lunii iulie, inainte ca Budai si Firea sa demisioneze, ca USR si PNL sunt vinovate de ce s-a intamplat cu batranii din azilele din Voluntari. Vasilcoiu este membru PSD, fiind promovat in Guvern de Lia Olguta Vasilescu.

„Ia, ia, ia, stati asa: zice DIICOT ca nenorocirile in Ilfov au inceput in noiembrie 2020, luna in care ministri ai Muncii au fost Violeta Alexandru si Raluca Turcan!

Verificarile Ministerului Muncii, comunicate si catre DIICOT, au fost facute in 2022, sub administratie PSD! Deci cine si ce a tolerat?! Ca noi am deconspirat! Cand altii au dormit!

Iar DGASPC Ilfov functioneaza in subordinea CJ Ilfov, care, din nou, nu e la PSD!

Ia, hai, gata, ca m-am saturat sa tac!

Sa ne spuna USR si PNL de ce au tolerat asa ceva cand au guvernat!

Si scriu asta cu riscul de a fi dat eu afara! Dar daca tot vorbim de adevar, hai sa il spunem! Cu orice risc!”, a scris Vasilcoiu pe Facebook.

Ulterior, Vasilcoiu a postat si un mesaj razboinic: „Cati caini m-au latrat, toti au turbat!”.

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) i-a transmis atunci o scrisoare deschisa premierului Marcel Ciolacu in care pomenea si de Vasilcoiu.

„Domnul ministru Budai si secretarul de stat, domnul Vasilcoiu au anuntat intr-o conferinta nationala organizata la Bucuresti cu directorii DGASPC ca ‘v-am scapat de vizitele CRJ’.

Asadar, conducerea de la cel mai inalt nivel a Ministerului Muncii nu doar ca a luat act de rapoartele de monitorizare si sesizarile transmiste de CRJ dar a si incercat oprirea in viitor a acestor activitati, cel mai probabil cu scopul de a ascunde si a nu permite cercetarea conditiilor care conduc la incalcarea drepturilor omului. Pentru acest motiv, tinand cont de activitatea organelor de cercetare penala din prezent, ne intrebam daca nu ar trebui cercetata si fapta de abuz in serviciu a celor doi inalti demnitari publici.

Dovada ca sistemul public de asistenta sociala a fost conectat cu conducerea furnizorilor de servicii sociale privati din judetul Ilfov o reprezinta si stenogramele care circula pe internet – angajatii incercau intimidarea si desfiintarea CRJ care ii deranja”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: