Semnal de alarma, Simonis si PSD ataca azi in Senat inca o institutie independenta. USR: „Vor sa o ingenuncheze”

politica

Alfred Simonis, pensii speciale, modificari, Curtea Constitutionala, pensii nesimtite

USR trage, marti, un semnal de alarma si anunta ca va vota impotriva ”initiativei legislative pentru politizarea ANCOM”, care se afla, marti, pe ordinea de zi a Senatului. ”Este, in fapt, o alta tentativa a PSD de ingenunchere a unei institutii autonome de reglementare”, afirma reprezentantii USR.

”Semnal de alarma – initiativa legislativa pentru politizarea ANCOM se afla astazi pe ordinea de zi a Senatului! Depusa si apoi retrasa de Florin Iordache, redepusa cu cateva ajustari de catre mai multi parlamentari de la alte partide in frunte cu Alfred Simonis (PSD), initiativa este, in ansamblul sau, una nociva. Pe langa faptul ca admite posibilitatea de a numi in functii cheie persoane a caror experienta nu are nicio legatura cu activitatea institutiei, aceasta este, in fapt, o alta tentativa a PSD de ingenunchere a unei institutii autonome de reglementare”, anunta USR, marti, pe pagina de Facebook.

Formatiunea anunta ca parlamentarii sai vor vota impotriva.

Senatoarea USR Silvia Dinica explica faptul ca ”proiectul vizeaza ca schema de conducere a institutiei sa creasca de la 3, la 7 posturi, care vor putea fi ocupate inclusiv de membrii partidelor politice, fiind eliminata restrictia din actuala lege care interzice presedintelui si vicepresedintilor ANCOM sa fie membri ai unui partid politic pe durata exercitarii mandatului”.

”Tot prin modificarile propuse in acest proiect, regasim relaxarea criteriilor pe care trebuie sa le indeplineasca cei care vor ocupa functiile din aceasta noua structura de conducere. Astfel, vor fi acceptate ca membri ai Comitetului de Reglementare si persoanele care au studii universitare de licenta/superioare de lunga durata absolvite in domeniul stiintelor sociale, lucru care pana acum nu era posibil.

Mai mult, membrii care vor alcatui acest Comitet de reglementare nu vor fi trasi la raspundere, nici civil, nici penal, in eventualitatea in care instantele judecatoresti constata indeplinirea sau omisiunea de catre aceste persoane, «cu buna credinta» si «fara neglijenta», a sarcinilor care le revin conform legii. Aceasta tentativa de politizare a unei autoritati publice autonome, precum ANCOM, trebuie sa ridice semnale de alarma imediate, fiind o schema gandita pentru PSD, prin eliminarea independentei autoritatii si prin crearea cadrului care sa-i permita controlul politic al acestei institutii”, afirma Dinica.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: