Senatorii au adoptat tacit noi masuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate: „La fel se intampla in Italia, Olanda, Belgia”

politica

Proiectul initiat de 11 senatori PNL, prin care se propune supravegherea cu bratara electronica, echivalarea zilelor de munca in folosul comunitatii si executarea pedepsei in weekend ca masuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, a fost adoptat tacit marti de Senat.

Termenul de adoptare tacita s-a implinit pe 30 octombrie, iar nota de adoptare tacita a fost citita marti in plen de presedintele de sedinta senatorul Niculae Badalau.

„Prin aceasta propunere legislativa se urmareste adoptarea unui set de masuri de executare a pedepsei cu caracter judiciar pe care judecatorul sa le poata aplica pentru inlocuirea pedepsei cu executare in regim de detentie atunci cand individualizeaza pedeapsa cu inchisoarea. Masurile propuse sunt adecvate cadrului european in aceasta materie si au fost alese dupa analiza cadrului legislativ in domeniu al statelor membre ale UE, in special al Cehiei, Italiei, Olandei si Belgiei”, se arata in expunerea de motive a propunerii legislative semnate in numele initiatorilor de Alina Gorghiu.

Masurile propuse de initiatori sunt executarea pedepsei la domiciliu prin supraveghere cu bratara electronica, executarea in echivalent zile de munca in folosul comunitatii, executarea pedepsei in zilele de sambata si duminica, executarea pedepsei in regim mixt in zile de munca in folosul comunitatii combinat cu zile de detentie sambata si duminica.

Potrivit actului normativ, masura executarii la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu bratara electronica se poate aplica doar pentru pedepsele de pana la trei ani inchisoare si nu poate inlocui masura privativa de libertate pentru recidivisti si cei condamnati pentru infractiuni cu violenta sau profitand de starea de neputinta fizica sau psihica a victimei, infractiuni de coruptie.

Executarea pedepsei in zilele de sambata si duminica se poate realiza in regim deschis de detentie doar in centre de detentie special infiintate in acest scop si ii vizeaza doar pe cei condamnati la inchisoare de pana la patru ani si sunt exceptate aceleasi persoane ca si la supravegherea cu bratara electronica.

Echivalarea muncii in folosul comunitatii se realizeaza prin raportul de doua zile de munca la o zi de detentie. Munca se presteaza la unitatea desemnata de judecator, in regim de opt ore pe zi, indiferent de intervalul orar.

„Pentru aplicarea reglementarii este necesar ca statul roman sa procedeze la redimensionarea sistemului de probatiune, astfel incat acesta sa ajunga la 5.000 de inspectori de probatiune si la implicarea comunitatilor locale in asigurarea conditiilor pentru executarea masurilor alternative”, se precizeaza in expunerea de motive.

Proiectul va intra in dezbaterea Camerei Deputatilor, for decizional in acest caz.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: