Senatorul „Camorra” a fost ELIBERAT. A scris 6 carti si a facut „munci injositoare”

news

Fostul senator PSD Catalin Voicu a fost eliberat conditionat, dupa ce a ispasit patru ani si o luna din cei sapte ani de inchisoare si a scris sase carti dupa gratii, a decis, vineri, Tribunalul Dambovita.

Instanta de la Tribunalul Dambovita a respins, vineri, ca nefondata contestatia formulata de catre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva sentintei penale data de Judecatoria Gaesti, care a decis, in noiembrie 2015, eliberarea fostului senator Catalin Voicu.

Comisia Penitenciarului Gaesti este cea care a recomandat eliberarea conditionata a fostului senator. Catalin Voicu a scris in inchisoare sase carti in baza carora a solicitat o scurtare a pedepsei cu 180 de zile.

Alte 116 zile le-a obtinut la eliberare ca urmare a muncii prestate in penitenciar, iar la perioada de detentie se adauga si peste un an in care fostul senator a stat in arest.

Fostul senator PSD Catalin Voicu a sustinut vineri, in fata instantei, ca a muncit in penitenciar, ”chiar si munci considerate de unii injositoare”, a scris, a facut tot ce depinde de el pentru a fi eliberat conditionat.

Avocatul lui Voicu a adus in sprijinul cererii de eliberare conditionata a clientului sau chiar si o caracterizare facuta de preotul de la locul de detentie. Conform preotului, Catalin Voicu este un exemplu pentru ceilalti detinuti. ”Sper ca instanta sa respinga contestatia formulata de Ministerul Public pentru ca propunerea comisiei de eliberari conditionate din cadrul Penitenciarului Gaesti a fost admisa de judecatorul de la fond”, a spus Emil Vuca, avocatul lui Catalin Voicu.

Fostul senator PSD Catalin Voicu a fost condamnat, in aprilie 2013, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la sapte ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: