Senatorul Romascanu (PSD), despre casatoriile LGBT: „Romania isi asuma toate obligatiile care ii revin din calitatea de membru UE”

politica

Lucian Romascanu, LGBT, CEDO, Romania, diferente culturale

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romascanu, considera ca decizia definitiva a CEDO privind protectia si recunoasterea legala a familiilor LGBT din Romania va trebui analizata de Guvern, explicata societatii, iar la nivel european sa se inteleaga ca exista diferente culturale importante intre statele membre.

„Romania si-a asumat sa recunoasca casatoriile intre persoane de acelasi sex din Uniunea Europeana, astfel incat sa poata exista drept de sedere in Romania a celor care au incheiat asemenea casatorii in alte state, membre UE. Legat de aceasta decizie, va trebui sa se discute la nivelul Guvernului si sa vedem care sunt pasii urmatori. Exista evident aceasta directie, pe care noi o acceptam, suntem membri ai UE. In acelasi timp, aceste lucruri trebuie facute cu grija, in timp, si cu explicarea suficient de clara catre societate a ceea ce inseamna acest lucru pentru ca trebuie sa intelegem si trebuie sa se inteleaga la nivel european ca exista diferente culturale importante intre statele membre”, a spus Romascanu, miercuri, la Senat.

Romascanu a adaugat insa ca Romania isi asuma toate obligatiile care ii revin din calitatea de membru UE, „dar avem si noi lucruri pe care trebuie sa le spunem”.

„Desi directia este acolo, ne asumam toate obligatiile care ne revin din calitatea de membru UE, avem si noi lucruri pe care trebuie sa le spunem. O sa vedem cum se va interpreta la nivelul Ministerului de Externe, a Ministerului Justitiei, la nivelul Guvernului aceasta decizie CEDO (…) La orice lucru decis la nivelul Uniunii Europene este firesc ca si Romania sa adere. Uniunea Europeana si calitatea de membru in Uniunea Europeana ne-au adus extrem de multe beneficii, sigur, sunt si lucruri care nu ne convin intotdeauna, dar trebuie sa le luam in calcul. Intotdeauna deciziile sau directivele Uniunii Europene trebuie updatate legislativ in fiecare tara membra UE”, a adaugat Romascanu, citat de Agerpres.

Potrivit senatorului PSD, in acest domeniu este necesar un demers legislativ pentru armonizarea legislatiei nationale cu cea europeana.

„Deci, va trebui, cel putin din parerea mea de acum, sa existe un demers legislativ pentru armonizarea legislatiei nationale cu cea europeana. Ministerul de Justitie, Ministerul de Externe trebuie sa se pronunte, sa vada care este modul de aplicare si termenele si calendarul pentru asemenea decizii. (…) Avand in vedere diferentele culturale de care am vorbit, cu certitudine va exista un proces de negociere la Uniunea Europeana pe termene. Nu discutam obligativitatea, pentru ca, asa cum am spus, calitatea de membru UE presupune si obligatii, dar calendarul, modul de adoptare vor trebui discutate la nivelul Guvernului si apoi la nivelul Parlamentului”, a spus Romascanu.

Colegiul de judecatori ai Marii Camere a CEDO a respins contestatia facuta de Guvernul de la Bucuresti asupra deciziei pronuntate in luna mai de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin care statul roman e obligat sa adopte o legislatie pentru recunoasterea cuplurilor de acelasi sex.

In luna august, statul roman a atacat la Camera Superioara decizia CEDO din 23 mai care obliga Romania sa recunoasca prin lege si sa protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de acelasi sex care vor sa devina oficial o familie. Ministerul Afacerilor Externe este institutia care exercita, in numele Guvernului, prerogativele de agent guvernamental in fata CEDO.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: