Serghei Soigu, atacat de un inalt oficial rus, general in rezerva: „Oamenii stiu, poporul nostru nu este prost”

externe

Fortele rusesti din zona orasului Herson din sudul tarii, poarta de acces la Crimeea si la Marea Azov, se confrunta cu o situatie deosebit de critica. Presedintele rus, Vladimir Putin, va trebui sa aleaga in curand intre o retragere totala sau folosirea armelor nucleare. Chiar si sustinatorii principali ai lui Putin admit ca Rusia are o mare problema, informeaza Washington Examiner.

„Trebuie sa incetam sa mai mintim”, a declarat deputatul rus Andrei Kartapolov, intr-o emisiune la o ora de maxima audienta difuzata la televiziunea de stat.

Fost comandant militar al Districtului de Vest, presedintele Comisiei de aparare din Duma de Stat, ajuns in parlamentul rus in septembrie anul trecut drept recompensa pentru loialitatea sa, Andrei Kartapolov era cunoscut pentru retorica sa optimista din primavara, cand declara ca razboiul va duce la o schimbare importanta a „ordinii mondiale”.

Insa miercuri el a condamnat declaratiile optimiste ale Ministerului Apararii cu privire la razboiul din Ucraina. „Oamenii stiu, poporul nostru nu este prost”, a spus el.

Kartapolov nu este singurul care isi exprima ingrijorarea. Propagandistii de la televiziuni cer acum ca ofiterii dezertori sa fie impuscati.

Chiar daca Putin l-a promovat recent la rangul de general-colonel, liderul cecen Ramzan Kadirov face tot mai multe valuri pe canalul sau de Telegram. Kadirov se plange de sase luni de performantele armatei ruse in Ucraina si a anuntat ca isi va trimite fiii adolescenti pe front.

Cu toate acestea, sunt tot mai multe semne de haos. Putin l-a eliberat din functie pe comandantul Districtului Militar de Vest. Forbes Rusia raporteaza ca 700.000 de cetateni au fugit din Rusia de luna trecuta de cand Putin a anuntat mobilizarea partiala.

Dar, confruntat cu tratamentul ingrozitor la care e posibil sa fie supusi recrutii (multi dintre ei fiind nevoiti sa isi cumpere singuri echipamentul de la furnizori militari speculanti), Kremlinul a intrat in panica. Si-a cerut scuze pentru erorile de mobilizare si continua sa extinda o lista de derogari de la serviciul militar. Acest lucru este in mod clar menit sa linisteasca clasa de mijloc, insa in detrimentul populatiei rurale si a minoritatilor etnice.

Aceasta criza nu este una pe care Putin o poate rezolva cu usurinta. In timp ce regimul sau ramane stabil pentru moment, este foarte greu de prevazut cum poate repara incapacitatea armatei sale de a desfasura operatiuni ofensive cu arme combinate in Ucraina. Asadar, asteptati-va la mai multa retorica din partea unor oficiali precum Kartapolov, la mai multa presiune asupra lui Putin si, prin urmare, la un risc mai mare de escaladare a conflictului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: