Serparia din PSD. Baronul Buzatu declara razboi taberei Ciolacu, vrea sa-l impiedice pe Vasile Dincu sa preia sefia Consiliului National

politica

Presedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat luni ca va candida pentru functia de presedinte al Consiliului National al partidului la congresul care ar urma sa aiba loc la finalul lunii august.

„In contextul dezbaterilor din partid, referitoare la organizarea unui congres pentru alegerea structurilor de conducere ale PSD, a aparut si aceasta discutie in legatura cu presedintia Consiliului National. Celui care a fost presedintele consiliului i s-a propus o alta insarcinare si atunci, printre alte idei care au circulat, a fost aceea de a se gasi un candidat pentru presedintia Consiliului National.

Eu, personal, cred ca metoda aceasta nu e o metoda de succes in ce priveste alegerea unor personalitati in structurile de conducere ale PSD. Trebuie sa stimulam cadrul democratic, sa deschidem, pentru cei care doresc, aceasta usa a candidaturilor, astfel membrii PSD, participantii la congres, sa ii poata alege pe cei pe care ii doresc.

(…) Eu cred ca ultima perioada de timp a fost marcata de confuzie si cred ca si din punctul acesta de vedere candidatilor, atat pentru functia de presedinte, de vicepresedinti, de presedinte al Consiliului National, trebuie sa li se permita sa prezinte, in cadrul congresului, proiectele, programul, viziunea lor, despre evolutia in urmatorii ani ai PSD”, a declarat Buzatu pentru Agerpres.

El a adaugat ca spera ca prin candidatura sa sa ii stimuleze pe membrii partidului, pe cei mai tineri, in special, dar si pe aceia care „au un anumit prestigiu recunoscut in randurile membrilor PSD”, sa candideze la functiile de conducere din partid.

„Nu sunt idei prea fericite cele care bantuie astazi in Comitetul Executiv al PSD, repede – repede inainte, sa cooptam fel de fel de persoane al caror trecut a fost marcat de anumite evenimente in care s-a evidentiat o atitudine impotriva PSD. Pe masura ce lucrurile acestea se vor concretiza, evident si eu voi putea da informatii in legatura cu programul pe care eu l-as propune din postura de candidat pentru viitoarea evolutie a PSD”, a afirmat Buzatu.

El a mentionat ca nu va mai candida si pentru o alta functie de conducere in partid, cum ar fi aceea de presedinte, vicepresedinte sau secretar general.

Saptamana trecuta, Comitetul Executiv National al PSD l-a desemnat pe Vasile Dancu presedinte interimar al Consiliului National, la propunerea lui Marcel Ciolacu.

Mai mult despre: , ,

Comentarii: