Categories: politica

Simion, in turneu pe la extremistii din Europa: „Avem nevoie de oameni puternici, barbati si femei puternice”

Presedintele AUR, George Simion, s-a intalnit in aceasta saptamana la Bruxelles cu Beata Szydlo, europarlamentar polonez si prim-ministru al Poloniei in perioada 2015 – 2017, in prezent vicepresedinte al grupului Conservatorilor si Reformistilor Europeni (ECR) din Parlamentul European. Intalnirea a avut loc la scurt timp dupa o vizita in Italia, unde Simion a participat la o conferinta patronata de extremistul Matteo Salvini.

Potrivit unui comunicat transmis, sambata, de AUR, la finalul intalnirii, George Simion a atras atentia ca este necesara la nivel european o voce puternica impotriva „schimbarii nedemocratice” a tratatelor Uniunii Europene de catre „un corp de birocrati nealesi de nimeni”.

„Ne confruntam la Bruxelles si in institutiile europene, nu de azi, nu de ieri, cu o birocratie nealeasa care ar vrea sa anuleze suveranitatea constitutiilor nationale, care a inceput, pe modelul comisarilor sovietici, sa dicteze si sa impuna pentru tarile noastre noi reguli. Cum vor sa o faca? Prin schimbarea nedemocratica a tratatelor Uniunii Europene. Avem nevoie de oameni puternici, barbati si femei puternice, ca prieteni, ca aliati, precum doamna Beata Szydlo, pentru apararea unei Europe a natiunilor si a unei Europe crestine”, a spus presedintele AUR, citat in comunicat.

Citeste si: George Simion, gafa in Italia: „Aici, la Florenta, Dante a oferit lumii Divina commedia!”. In realitate, Dante a scris marea sa opera in exil si nu a mai revenit niciodata la Florenta

In context, ca urmare a intalnirii cu europarlamentarul polonez, George Simion a transmis si un indemn catre femeile din Romania: „Avem nevoie de doamne in politica! Astept toate romancele in AUR!”.

Conform comunicatului, in cadrul deplasarii, presedintele AUR a purtat discutii si cu Marco Campomenosi, seful delegatiei partidului Lega din Italia, despre drepturile romanilor din Italia.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Kremlinul anunta ca exista discutii privind un posibil schimb de prizonieri care l-ar viza pe jurnalistul WSJ, Evan Gerskovici

Kremlinul a declarat luni ca au avut loc discutii cu Statele Unite in legatura cu…

O oră ago

Ministrul austriac al mediului si-a sfidat propriul guvern si a votat decisiv pentru legea refacerii ecosistemelor deteriorate

Tarile Uniunii Europene au aprobat luni un acord emblematic de refacere a ecosistemelor deteriorate, dupa…

O oră ago

„Dupa-amiaza memorabila in Bavaria”. Marile publicatii internationale scriu entuziasmate despre jocul Romaniei la EURO 2024

Marile publicatii si agentii internationale scriu entuziasmate despre meciul dintre Romania si Ucraina. "Dupa-amiaza memorabila…

2 ore ago