Singurul judet din Romania in care nu mai exista niciun caz de coronavirus: „Avem cele mai bune cadre medicale!”

news

Braila nu mai are niciun pacient infectat cu COVID-19, toate cele 22 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus care au existat in judet de la inceputul pandemiei fiind vindecate si externate, potrivit informatiilor facute publice, sambata, de prefectul de Braila, Catalin Boboc.

„Toti brailenii infectati cu noul coronavirus sunt vindecati! Avem cele mai bune cadre medicale! Va multumesc! Ma inclin”, a scris Catalin Boboc, pe contul sau de socializare.

Astfel, au fost externati din Spitalul Judetean de Urgenta Braila ultimii trei pacienti confirmati cu COVID-19, cazurile fiind declarate vindecate.

De asemenea, de la inceputul pandemiei, la Spitalul Judetean de Urgenta Braila nu a fost inregistrat niciun deces din cauza noului tip de coronavirus.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: