Smuls de la prezidiu, Florin Roman anunta plangeri penale: „Solicit demisia Ancai Dragu pentru ca a incurajat actele de huliganism!”

actualitate

Deputatul PNL Florin Roman anunta ca va depune „pentru huliganism si distrugere de documente oficiale” dupa ce chestorii Camerei Deputatilor l-au ridicat cu forta de la prezidiu, el refuzand sa ii cedeze microfonul sefei Senatului, Anca Dragu.

„Voi depune plangere penala pentru huliganism si distrugere de documente oficiale, impotriva celor din coalitia toxica USR-AUR, care in timpul sedintei plenului reunit, m-au blocat prin forta, huliganism, injurii si agresiune fizica sa imi exercit mandatul constitutional!

Conform regulamentului, sedintele plenului reunit sunt conduse alternativ, de presedintii Camerei Deputatilor sau al Senatului, iar de azi de la ora 16,00, conform deciziei publicate in Monitorul Oficial, mi-au fost incredintare atributiile presedintelui Camerei Deputatilor! Ultimele doua sedinte de plen reunit au fost conduse de presedinta (inca) a Senatului, Anca Dragu. Era evident randul CD, motiv pentru care mi-a si fost inmanat desfasuratorul de sedinta!

Solicit demisia presedintei Senatului pentru ca a incurajat actele de huliganism! Si pentru ca a comis un nou abuz constitutional!

Noua alianta toxica USR -AUR a demonstrat azi imaginea unei Romanii care ar putea fi condusa de politicieni iresponsabili!”, a transmis Roman pe Facebook.

Deputatul PNL Florin Roman s-a tinut cu mainile de microfon, in timp ce chestorii trageau scaunul de sub el, in incercarea de a conduce sedinta plenului reunit.

Co-presedintele USR PLUS, Dan Barna, si presedintele Senatului, Anca Dragu, l-au acuzat, joi, pe Florin Roman de incercare de uzurpa conducerea sedintei. ”Ne aduce aminte exact de momentele cu Iordache si Dragnea”, afirma Barna. La randul sau, Anca Dragu a afirmat ca nu s-a asteptat la o asemenea incercare de preluare a puterii.

”Am vazut o incercare disperata a unui membru din echipa lui Forin Citu de a uzurpa conducerea sedintei. Ceea ce a facut astazi domnul Florin Roman ne aduce aminte exact de momentele cu Iordache si Dragnea, momente pe care Romania le credea depasite”, a afirmat, joi, Dan Barna.

Acesta a afirmat ca spera ca votul pe motiunea de cenzura sa aiba loc marti.

”Speram cu totii ca normalitatea, ca respectarea literei Constitutiei sa devina o realitate si marti sa avem votul pe motiunea de cenzura”, a mai afirmat Barna.

”Nu m-am asteptat la o asemenea incercare de preluare a puterii, este ceva de neimaginat, dumnealui se tinea efectiv de microfon”, a declarat, la randul au, presedintele Senatului, Anca Dragu.

Acesta a precizat ca se nu se astepta la asa ceva.

Sedinta Parlamentului in care urmeaza sa se citeasca motiunea de cenzura a debutat cu un amplu scandal dupa ce presedintele de sedinta, Florin Roman (PNL), a impiedicat-o pe sefa Senatului, Anca Dragu (USRPLUS), sa vorbeasca.

Reprezentantii USRPLUS i-au cerut lui Florin Roman sa plece de la microfon, avand in vedere ca este vicepresedinte al Camerei Deputatilor iar sedinta celeor doua camere este condusa de unul dintre presedinti. Roman a refuzat sa ii cedeze initial microfonul Ancai Dragu, sefa Senatului.

„Bai, mafiotule, nu ti-e rusine, aici este Parlamentul Romaniei”, a strigat un deputat catre Florin Roman.

Un deputat AUR a incercat sa il ridice cu forta pe Roman de pe scaun.

Roman a incercat sa impiedice USRPLUS sa puna ca punct pe ordinea de zi data la care sa fie votata motiunea de cenzura.

Dupa ce Roman a fost indepartat de la prezidiu, Anca Dragu a supus votului ropunerea lui Ionut Mosteanu (USRPLUS) de a include pe ordinea de zi calendarul motiunii.

Propunerea a fost respinsa de o majoritate PSD-PNL-UDMR. 216 parlamentari din cele trei formatiuni au fost impotriva, numai 117 au votat pentru.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: