Socialisti corupti si in Spania. 19 socialisti, condamnati definitiv cu executare pentru deturnarea a sute de milioane de euro din fonduri publice

externe

Tribunalul Suprem spaniol a confirmat marti condamnarile din 2019 contra unor fosti membri ai conducerii Partidului Socialist, formatiunea premierului Pedro Sanchez, in unul dintre cele mai mari scandaluri de coruptie din istoria recenta a Spaniei, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Cea mai inalta instanta judiciara spaniola a ratificat majoritatea sentintelor pronuntate in prima instanta in noiembrie 2019 contra a 19 fosti responsabili socialisti din regiunea Andaluzia (sud) pentru deturnarea a sute de milioane de euro din fonduri publice destinate ajutoarelor pentru lucratorii concediati si companiile aflate in dificultate.

Presedinte al guvernului regional andaluz intre 2009 si 2013 si ministru in anii 1990 in mandatul premierului Felipe Gonzalez, Jose Antonio Grinan Martinez (76 de ani) va trebui sa efectueze o pedeapsa de sase ani de inchisoare, in special pentru deturnare de fonduri publice. De asemenea, el nu va putea detine nicio functie publica timp de 15 ani.

Predecesorul sau, Manuel Chaves (77 de ani), care a condus executivul andaluz in perioada 1990 – 2009, nu va putea detine o functie publica timp de noua ani.

In schimb, Tribunalul Suprem a relaxat condamnarile la pedepse de neeligibilitate decise in 2019 contra a trei persoane si a redus de la sapte ani la trei ani de inchisoare pedeapsa impotriva unei a patra persoane.

Scandalul de coruptie botezat ERE (acronimul spaniol desemnand planurile sociale) a adus o lovitura grea Partidului Socialist spaniol in Andaluzia, regiunea cea mai populata a Spaniei.

Dupa condamnarile in prima instanta, Pedro Sanchez si guvernul sau s-au aparat spunand ca este vorba despre evenimente din trecut pentru care actuala conducere a Partidului Socialist nu poate fi considerata raspunzatoare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: