Socialistii germani nu prea vor sa trimita tancuri in Ucraina. Kievul preseaza: „De ce ii este frica Berlinului, iar Kievul nu se teme?”

externe

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a reprosat marti Berlinului ca nu a livrat blindate Ucrainei, crescand presiunea asupra cancelarului german Olaf Scholz care se opune unei initiative singulare a Germaniei in acest sens, relateaza France Presse, citata de Agerpres.

‘Semnale dezamagitoare vin din Germania, in timp ce Ucraina are nevoie in prezent de tancuri Leopard si Marder pentru eliberarea poporului nostru si a-l salva de la genocid’, declara Kuleba intr-un mesaj pe Twitter.

‘Nu exista un singur argument rational care sa justifice de ce acest armament nu poate fi livrat, ci doar temeri abstracte si scuze. De ce ii este frica Berlinului, iar Kievul nu se teme?’, se intreaba el.

Cancelarul Olaf Scholz, la fel si ministrul sau al apararii, Christine Lambrecht, – ambii membri ai Partidului Social-Democrat (SPD) – s-au exprimat luni evaziv cand au fost intrebati despre potentialele livrari de blindate catre Ucraina.

Cu toate acestea, presiunea creste asupra lui Scholz intr-un moment in care Ucraina repurteaza noi succese militare impotriva armatei ruse.

In cadrul coalitiei de guvernamant din Germania, compusa din social-democrati, Liberali (FDP) si Verzi, au aparut disensiuni, ridicandu-se voci pentru a cere livrarea de tancuri.

‘Trebuie sa evaluam zilnic daca ii putem sprijini mai mult pe curajosii ucraineni. Ucraina trebuie sa castige acest razboi’, a declarat Christian Lindner, liderul liberalilor si ministru al finantelor.

‘Timpul ezitarii s-a terminat’, afirma la randul sau co-lidera Partidului Verzilor, Ricarda Lang.

Principala forta de opozitie, uniunea conservatoare CDU-CSU, militeaza de asemenea pentru astfel de livrari.

Atitudinea ezitanta de mult timp a Germania fata de Moscova dupa declansarea razboiului in urma cu sase luni si lipsa initiala de sprijin militar din partea Berlinului pentru Kiev a iritat profund guvernul presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, comenteaza AFP.

De multa vreme atasata pacifismului, Germania a intarziat in furnizarea de arme Ucrainei, acceptand la inceput doar sa-i livreze arme defensive. Insa, de acum, ea isi asuma o ‘responsabilitate speciala’ de a ajuta Ucraina in a-si consolida sistemele de artilerie si componenta de aparare antiaeriana.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: