Socrul Paul Stanescu: „Sa-i crape obrazul de rusine lui Citu. Vor sa-i pedepseasca pe romani ca voteaza PSD”

politica

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, sustine ca PNRR este folosit in scopuri politice de coalitia de guvernare si ca localitatile conduse de PSD vor fi defavorizate. „Citu sa foloseasca PNRR-ul ca maciuca impotriva primarilor, ca un megaloman care crede ca nu doar bugetul Romaniei, ci si fondurile europene, sunt un fel de portofele ale liberalilor”, a sustinut Stanescu, care si-a angajat ginerele la ASF pe un salariu de peste 4.000 de euro pe luna.

”Impostorii politici din Guvern, bagati de Iohannis pe usa din dos dupa ce au pierdut alegerile, se lauda obsesiv cu reformele din Planul National de Redresare si Rezilienta. Insa, cand PNL – adica fostul PDL – promit reforme, mai bine sa nu faca nimic decat sa schimbe ceva. Romanii isi amintesc si acum ce au insemnat ”reformele” dreptei in perioada CDR (1996-2000) si PDL (2008-2012). Somaj, austeritate, faliment pentru cei multi, prosperitate doar pentru ai lor.

Daca reforma pensiilor sta in intelepciunea doamnei Turcan, pensionarii vor avea sigur de suferit! Sa ne amintim ca, intr-o prima etapa a ”reformei” pensiilor, cresterea cu 40%, pe care PSD-ul o introdusese in lege, a fost anulata. Urmeaza cresterea varstei de pensionare si cine mai stie ce.

Au promis ca Planul de Redresare n-o sa lase pe nimeni in urma. Ca va acoperi toate regiunile, iar fondurile vor fi impartite echitabil. Insa PNRR-ul, in forma in care a fost deja trimis la Bruxelles, a exclus un domeniu important pentru Romania, agricultura. Inexistenta banilor pentru investitii in agricultura este un esec ingrozitor. Ar trebui sa le crape obrazul de rusine!

Mai mult, Citu a inceput deja sa ameninte primarii PSD cu taierea resurselor bugetare. Un comportament josnic si inacceptabil al unui om pus cu mana lui Iohannis pe lista de parlamentari PNL, fara a avea vreo legitimitate autentica in randul romanilor. Vrea sa foloseasca PNRR-ul ca maciuca impotriva primarilor, ca un megaloman care crede ca nu doar bugetul Romaniei, ci si fondurile europene, sunt un fel de portofele ale liberalilor!

Citu si ai lui sunt atat de cinici incat privesc consiliile judetene, municipiile, orasele si comunele conduse de primari PSD drept zone administrative populate cu cetateni de rangul doi. Asta fac acum, vor sa-i pedepseasca pe romani ca voteaza PSD! Sper ca se vor trezi, totusi, la realitate si nu vor indrazni sa foloseasca PNRR-ul ca pe un instrument de amenintare si santaj, prin care sa discrimineze mai multe regiuni ale tarii pe criterii politice”, a transmis joi Paul Stanescu intr-un comunicat de presa.

Citeste si: Document: Ginerele lui Paul Stanescu (PSD), angajat recent la ASF pe un salariu de 4.000 euro/lunar. Anterior a fost consilier al grupului parlamentar al PSD

Presedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri ca o prioritate in crearea Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR) a fost asigurarea unui echilibru intre nevoile nationale si cerintele planului general al Uniunii Europene.

„Cand am realizat Planul National de Redresare si Rezilienta, ne-am concentrat sa asiguram un echilibru intre nevoile si prioritatile nationale – inclusiv infrastructura, sanatatea, educatia – si cerintele si obiectivele care au fost stabilite prin acord la nivel european in cadrul Planului European de Redresare”, a spus seful statului la dezbaterea „Sa vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), la care participa online.

Seful statului a vorbit si despre perspectivele care au fost luate in considerare in crearea PNRR.

„In ceea ce priveste Romania, am fost preocupati constant, in timpul procesului de negociere, la nivel european, de asigurarea unei cantitati considerabile de resurse care ar putea sustine in continuare nevoile noastre privind investitiile si dezvoltare, alaturi de stabilirea bazei pentru pregatirea economiei si societatii noastre pentru cererile viitorului, inclusiv tranzitiile la digital si la economia verde”, a adaugat Iohannis.

Dezbaterea este organizata de catre Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: