Sondaj IRSOP de cosmar. Firea este amplasata pe primul loc, Nicusor Dan ar avea cu 7% mai putin

politica

Un sondaj realizat de IRSOP, dat publicitatii joi, o arata pe Gabriela Firea in fruntea preferintelor bucurestenilor in vederea alegerilor locale, informeaza Europa Libera. IRSOP este detinut, in proportie de peste 85% de Petru Datculescu.

Astfel, Firea este cotata cu 45%, in timp ce Nicusor Dan, candidatul sustinut de PNL si USR pentru Primaria Bucuresti, are 38%. Surpriza vine de la prezenta lui Viorel Catarama in sondaj cu o cota de 9%. El s-a facut remarcat in ultimele luni drept unul din liderii miscarii care nu crede in pericolul reprezentat de coronavirus.

Peste 70% din bucurestenii cu drept de vot spun ca vor vota la alegerile locale din septembrie. IRSOP afirma ca prezenta declarata la urne e plauzibila datorita tensiunilor din societate, a incertitudinilor economice si a polarizarii politice.

Potrivit sondajului, Firea ar beneficia de baza ei de sustinatori traditionali care e mai extinsa si mai loiala decat electoratul care il sprijina pe Dan, iar in comparatia directa a calitatilor percepute, Firea are un avans de peste 10-12% fata de Dan in asteptarile publicului ca „va crea locuri de munca”, „va fi preocupata de bunastarea cetatenilor” si „va fi un primar bun”.

IRSOP arata ca prezenta lui Viorel Catarama in alegeri ar putea influenta raportul de forte in favoarea lui Dan, pentru ca va atrage mai multi alegatori de la Firea decat de la Dan.

Un sondaj precedent realizat de INSCOP, la comanda de PNL si publicat pe 2 iulie, il plasa pe Nicusor Dan cu aproape noua procente avans fata de Gabriela Firea. Astfel, candidatul sprijinit de PNL si USR-Plus ar obtine 54,4% din voturi, iar actualul primar al Capitalei ar lua 45,6%.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: