Sondaj Reuters/Ipsos: 61% dintre americani se tem ca inteligenta artificiala ameninta viitorul umanitatii

externe

inteligenta artificiala

Dezvoltarea rapida a tehnologiei inteligentei artificiale ar putea pune in pericol viitorul umanitatii, se tem cei mai multi americani chestionati intr-un sondaj Reuters/Ipsos, publicat miercuri, informeaza Reuters.

Mai mult de doua treimi dintre americani sunt ingrijorati de efectele negative ale inteligentei artificiale si 61% dintre ei cred ca ar putea ameninta civilizatia.

De cand chatbot-ul ChatGPT al OpenAI a devenit aplicatia cu cea mai rapida dezvoltare din toate timpurile, integrarea pe scara larga a inteligentei artificiale in viata de zi cu zi a catapultat-o in prim-planul discursului public. ChatGPT a dat startul unei curse a inarmarilor IA, cu greii tehnologiei, precum Microsoft si Google luptand pentru a-si depasi reciproc realizarile AI.

CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a si-a exprimat, marti, in fata Congresului SUA, ingrijorarea cu privire la potentiala utilizare abuziva a tehnologiei, solicitand reglementari.

„Nu exista nicio modalitate de a baga acest geniu inapoi in sticla. La nivel global, a explodat”, a spus senatorul Cory Booker, unul dintre numerosii parlamentari care au intrebari despre cum sa reglementeze cel mai bine inteligenta artificiala, in timpul unui panel al Senatului de marti.

Sondajul Reuters/Ipsos a constatat ca numarul americanilor care vad efecte negative de la IA este de trei ori mai mare decat numarul celor care nu o fac.

Potrivit datelor, 61% dintre respondenti cred ca AI prezinta riscuri pentru umanitate, in timp ce doar 22% nu au fost de acord, iar 17% nu sunt siguri.

Cei care au votat pentru Donald Trump in 2020 si-au exprimat un nivel mai ridicat de ingrijorare; 70% dintre alegatorii lui Trump, comparativ cu 60% dintre alegatorii lui Joe Biden, au fost de acord ca AI ar putea ameninta omenirea.

Cand vine vorba de credintele religioase, crestinii evanghelici erau mai predispusi sa fie „pe deplin de acord” ca IA prezinta riscuri pentru umanitate – 32%, comparativ cu 24% dintre crestinii neevanghelici.

In timp ce americanii sunt ingrijorati de inteligenta artificiala, criminalitatea si economia se situeaza mai sus pe lista problemelor: 77% sustin cresterea finantarii politiei pentru combaterea criminalitatii si 82% sunt ingrijorati de riscul unei recesiuni.

Reprezentantii industriei au spus ca publicul ar trebui sa inteleaga mai bine beneficiile IA.

„Preocuparile sunt foarte legitime, dar cred ca ceea ce lipseste din dialog in general este de ce facem asta in primul rand?” a spus Sebastian Thrun, profesor de informatica la Stanford, care a fondat Google X. „IA va creste calitatea vietii oamenilor si ii va ajuta pe oameni sa fie mai competenti si mai eficienti”.

Aplicatiile pozitive ale inteligentei artificiale, cum ar fi revolutionarea descoperirii de medicamente, nu sunt la fel de vizibile ca ChatGPT, a spus Ion Stoica, profesor la UC Berkeley, si co-fondator al companiei de inteligenta artificiala Anyscale.

„Americanii s-ar putea sa nu realizeze cat de omniprezenta este deja IA in viata lor de zi cu zi, atat acasa, cat si la locul de munca”, a spus el.

Sondajul a fost efectuat online, pe un esantion de 4.415 adulti din SUA, intre 9 – 15 mai.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: