politica

Sosoaca anunta ca nu se teme de procurorii DIICOT: „Sunt unul dintre cei mai buni avocati din tara”

Senatoarea Diana Sosoaca a sustinut, miercuri seara, ca este falsa informatia ca exista un dosar penal la DIICOT pe numele ei. Totodata, Sosoaca a spus ca nu se teme de un astfel de dosar DIICOT, sustinand ca „sunt unul dintre cei mai buni avocati din tara”.

„Este eronat ce se prezinta. La acest moment nu exista dosar impotriva mea. Exista o plangere a domnului Cepoi, seful DSP. Este o ancheta in rem, daca exista fapta. Eu va spun ca fapta nu exista si nu am oprit pe nimeni de la vaccinare. Mai mult, am demonstrat ca nu exista niciun infectat in respectiva comuna. Eu am fost acolo, in jurisdictia mea si la chemarea oamenilor care mi-au spus ca sunt obligati sa se vaccineze.

Au fost foarte multi oameni acolo, am descoperit foarte multe lucruri, erau si copii de 9 ani adusi la vaccinare, desi in acel moment era interzisa vaccinarea copiilor sub 12 ani. Daca se considera ca exista fapta, vom fi chemati la declaratii.

DIICOT nu are competenta in ce ma priveste pe mine. De ce s-a transmis la DIICOT. Eu, pe 8 noiembrie am formulat o plangere pe numele primarului, domnului Cepoi, Raed Arafat, Citu, Rafila, pentru deturnare de fonduri si grup infractional, inalta tradare, rele tratamente aplicate minorului si inca altele. Iar pentru acest denunt, acest dosar se duce catre DIICOT.

Daca ma cheama, ma duc, de ce sa nu ma duc, Doamne fereste. Sunt un om al legii, sunt unul dintre cei mai buni avocati din tara.

Citeste si: EXCLUSIV Avocata Diana Sosoaca a pierdut toate procesele intentate Jandarmeriei si Politiei. Iata deciziile instantelor

Exista dovezi impotriva lor. Acolo, in Rachiteni, a fost instaurat codul rosu, desi nu exista niciun infectat, niciun mort. Toate magazinele si carciumile erau deschise, a dat domnul primar dispozitie sa le inchida cand a aflat ca sunt eu acolo. La centrul de vaccinare, la ora 9 nu era nimeni, i-au lasat pe oameni o ora si ceva fara sa-i bage in seama. Vaccinurile erau transportate cu masina personala a doamnei doctor, intr-o cutie de carton, desi pe prospectul inmanat chiar de dansa ca trebuie tinute in frigider pana la 4 grade Celsius”, a declarat Diana Sosoaca la Romania TV.

Procurorii de la DIICOT au preluat dosarul in care senatoarea Diana Sosoaca este cercetata penal pentru zadarnicirea combaterii COVID-19 dupa ce a blocat activitatea centrului de vaccinare de la Rachiteni, anunta televiziunile de stiri.

Dosarul a fost declinat de procurorii Parchetului General.

Potrivit unor oficiali din Parchetul General, in acest caz a fost deschis un dosar penal in rem, in baza unor plangeri penale pe numele senatoarei, insa cauza a fost declinata la DIICOT deoarece una dintre infractiuni este de competenta acestei structuri, respectiv comunicarea de informatii false.

Sosoaca a promovat puternic in spatiul public teorii conspirationiste lansate si de propaganda oficiala a Moscovei, ea fiind de altfel invitata si la ambasada Rusiei cu ocazia zilei nationale a acestei tari.

Citeste si: Sosoaca, invitata de onoare la Ambasada Rusiei, de ziua nationala a Rusiei. Ea si-a cerut scuze Rusiei, in calitate de senator al Romaniei, in luna aprilie

Parchetul General a anuntat la inceputul lunii septembrie ca a deschis dosar penal ca urmare a violentelor de la Rachiteni, provocate de senatoarea Diana Sosoaca. Sosoaca, in fruntea unui grup de antivaccinisti violenti, a amenintat o doctorita si a provocat inchiderea centrului.

Dosarul a fost pornit de Sectia de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a fost deschis „ca urmare a sesizarii din oficiu a organelor de politie precum si a formularii unei plangeri de catre o institutie publica”, se arata in raspunsul Parchetului.

Directia de Sanatate Publica Iasi a facut plangere penala la Parchetul de pe langa Inalta Curte impotriva Dianei Sosoaca dupa ce senatoarea a blocat activitatea unui centru de vaccinare si a amenintat-o pe doctorita care gestiona activitatea centrului.

Senatoarea a blocat weekend-ul trecut activitatea unui centru de vaccinare, in comuna Rachiteni, care este in carantina.

Directorul DSP Iasi, Vasile Cepoi, a declarat la Europa FM ca in ziua respectiva nu a reusit sa se vaccineze nimeni in centrul respectiv: “Cand echipa s-a prezentat la Centrul de vaccinare organizat in comuna, doamna senator Sosoaca, insotita de un grup de adepti, a blocat intrarea in centrul de vaccinare, nu a permis cetatenilor care doreau sa se vaccineze sa intre in centru, echipa de vaccinare s-a baricat in centru, sa nu intre doamna senator cu adeptii ei, fara masca.”

Si Comitetul National de Coordonare a Activitatilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 a reactionat dupa ce Sosoaca a blocat vaccinarea anti-COVID si a indemnat la sesizarea institutiilor abilitate.

„Este regretabil faptul ca se incearca aducerea campaniei de vaccinare intr-o zona a speculatiilor, a raspandirii de informatii false, acuzatii nefondate si calomnierea cadrelor medicale implicate in procesul de vaccinare a populatiei.

Astfel de fapte se produc in contextul cresterii considerabile a ratei de infectare in randul populatiei si a efortului depus in tot acest timp pentru sustinerea ritmului de vaccinare la nivel national”, a transmis, miercuri, Comitetul National de Coordonare a Activitatilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 (CNCAV).

Medicul Elena Popa, profesoara universitara care coordona activitatea centrului din Rachiteni, a declarat ca s-a temut pentru siguranta sa cand a fost atacata de Sosoaca si adeptii ei.

„Sincer, m-am temut pentru viata mea la un moment dat. De asta am si iesit in fata, pentru ca trageau de usa, tipau la usa si am iesit ca sa vorbesc cat pot cu dumnealor.

Ce am simtit? M-am temut pentru siguranta mea, pentru siguranta echipei si am fost foarte dezamagita de faptul ca nu am reusit sa imi indeplinesc activitatea pentru care m-am dus acolo… Sincer, m-am temut pentru viata mea la un moment dat. De asta am si iesit in fata, pentru ca trageau de usa, tipau la usa si am iesit ca sa vorbesc cat pot cu dumnealor.

Plus ca eu am gasit acolo niste cetateni care voiau sa se vaccineze si nu au putut sa intre in cladire. Au fugit, au fost goniti, nu stiu sa va spun. Noi am fost anuntati ca politia ar fi acolo, dar nu au fost… Atitudinea lor a fost foarte agresiva, si verbal, si fizic“, a declarat doctorita.

Zadarnicirea combaterii bolilor si impiedicarea actului de vaccinare in pandemie sunt sanctionate de lege.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Surse: Ciolacu merge la Erdogan cu o propunere halucinanta, romanii sa intre doar cu buletinul in Turcia. Ar insemna ca si turcii sa intre doar cu buletinul intr-o tara UE

Premierul Marcel Ciolacu intentioneaza sa ii propuna presedintelui Turciei, Recep Erdogan, ca romanii sa poata…

11 ore ago

Constanta: Un copil de 9 ani a cazut intr-o fantana fara apa. Doi adulti au incercat sa-l scoata si nu au mai putut iesi nici ei. Pompierii i-au salvat pe toti trei

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au intervenit, luni, in localitatea Mireasa din judetul Constanta, unde…

11 ore ago

Donald Tusk: Noua persoane arestate sub suspiciunea de sabotaj in numele serviciilor de informatii ruse

Premierul polonez Donald Tusk a declarat ca noua persoane au fost arestate sub suspiciunea de…

11 ore ago

706 de persoane cu numele Kyle s-au reunit in Texas. Nu a fost suficient pentru un record mondial

O incercare a orasului Kyle, Texas, de a dobori recordul mondial pentru cea mai mare…

11 ore ago

SUA spun ca Iranul a cerut ajutor dupa accidentul de elicopter in care a murit presedintele tarii, Ebrahim Raisi. Alegeri pe 28 iunie

Autoritatile iraniene au convenit sa organizeze alegerile prezidentiale pe 28 iunie, dupa moartea presedintelui Ebrahim…

11 ore ago

Campionatul european de surf pentru blanosi si tovarasii lor umani

Zeci de surferi cu blana si tovarasii lor umani au venit pe o plaja din…

11 ore ago