Sotiile recrutilor rusi acuza temutul FSB ca le hartuieste barbatii aflati in linia intai: „Vom atrage atentia internationala asupra atrocitatilor voastre”

externe

sotiile soldatilor rusi

Sotiile soldatilor mobilizati au anuntat ca agentii Serviciului Federal de Securitate rus (FSB) ii hartuiesc pe cei dragi lor pe linia frontului. Pe canalul Telegram Put Domoi („Drumul spre casa”), femeile ruse au scris ca sotii lor au fost „chemati la interogatoriu”, unde FSB le-a „confiscat telefoanele”, relateaza Meduza.

Potrivit femeilor, sotilor lor li s-a spus sa inregistreze videoclipuri in care sa spuna ca „aici totul este in regula”, in caz contrar agentii au amenintat ca ii vor „trimite intr-un asalt fara bilet de intoarcere”. De asemenea, agentii le-au spus militarilor sa le ceara sotiilor lor „sa taca”.

Familiile recrutilor au promis vor plange pe „plan international” daca li se intampla ceva celor dragi:

„Toata lumea va sti cine a facut asta. Vom atrage atentia internationala asupra atrocitatilor voastre. Si tot adevarul putred va fi dezvaluit si va iesi la iveala. Iluzia voastra de stabilitate se va prabusi intr-o clipa! De ce avem nevoie de un presedinte care se preface ca nu existam? Care traieste doar intr-o televiziune aflata complet sub controlul sau?”, potrivit postarii de pe canalul Telegram.

Pe 27 noiembrie, Put Domoi a publicat un manifest si o petitie impotriva „mobilizarii pe termen nelimitat”, acuzand guvernul rus ca intoarce spatele soldatilor si familiilor acestora.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: