Spatiul aerian al Republicii Moldova inchis tot din cauza unui obiect neidentificat

externe

Spatiul aerian al Republicii Moldova a fost inchis marti, pentru aproximativ doua ore, dupa ce Ministerul moldovean al Apararii a transmis in jurul orei 12:30 Autoritatii aeronautice civile de la Chisinau ca un obiect neidentificat de mici dimensiuni asemanator unui balon meteorologic a fost detectat in zona orasului Soroca, relateaza Deschide.md citat de Agerpres.

Reunita de urgenta, Comisia interdepartamentala pentru managementul spatiului aerian – din care fac parte reprezentanti ai Ministerului Apararii, Autoritatii aeronautice civile, MoldATSA si Ministerului infrastructurii si dezvoltarii regionale – a luat decizia in jurul orei 13:24 de a inchide temporar spatiul aerian, avand in vedere conditiile meteo si imposibilitatea monitorizarii si identificarii obiectului, precum si a traiectoriei de zbor a acestuia, in scopul asigurarii sigurantei si securitatii cetatenilor.

In urma verificarii informatiilor si asigurarii ca exista niciun pericol pentru siguranta cetatenilor, la propunerea Ministerului Apararii, la ora 14:46 spatiul aerian a fost redeschis. „Autoritatile nationale au actionat strict in conformitate cu prevederile Procedurilor specifice aplicabile pentru situatii similare”, precizeaza Autoritatea aeronautica civila intr-un comunicat.

La ora actuala, mentioneaza institutia, operatiunile de zbor se desfasoara in conditii de siguranta si securitate.

Potrivit unor canale de Telegram ucrainene, doua drone decolate din Belarus ar fi intrat in spatiul aerian din Ucraina si Republica Moldova. Din acest motiv s-ar fi decis inchiderea spatiului aerian, pentru a nu pune in pericol pasagerii, transmite Ziarul National din Chisinau.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: