Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa la Dumbraveni, ca o decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) in privinta completurilor de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) ar putea avea ca efect reluarea procesului in care este parte.
El a fost intrebat de un jurnalist ce efecte ar putea avea in privinta dosarului sau (privind angajarile fictive de la DGASPC Teleorman n.red.) o decizie care ar putea fi pronuntata vineri in acest sens de catre CCR.
”Bineinteles ca discutia nu se poarta daca ICCJ a actionat legal sau nu, ci ce efecte ar putea avea… Ce efecte ar putea avea pentru mine? Ca se reia procesul. Adica se reia toata aceasta perioada in care am stat pana acum. Ce va face CCR-ul maine? O sa discutam dupa… Eu, stiti bine, nu cred ca a fost vreo exceptie, indiferent care au fost deciziile CCR, le-am respectat si am comentat putin, aproape deloc, despre ce a decis Curtea Constitutionala. Au fost decizii care au dat castig de cauza unora, alta data altora, au acceptat, au respins, dar judecatorii CCR trebuie respectati si toate deciziile trebuie respectate. Pentru noi e de nediscutat nerespectarea sau comentarea unor decizii ale CCR, asa cum, din pacate, altii, in frunte cu presedintele Romaniei, nu le iau in seama si nu le respecta”, a raspuns Dragnea, citat de Agerpres.
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) ar putea pronunta, vineri, decizia asupra sesizarii privind un posibil conflict juridic intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie pe tema completurilor specializate in coruptie.
Pe 10 aprilie, Curtea a luat in dezbatere sesizarea formulata de vicepresedintele Camerei Deputatilor Florin Iordache, context in care acesta a afirmat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a refuzat sa constituie completuri specializate, asa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
In replica, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Cristina Tarcea, a aratat ca vicepresedintele Camerei Deputatilor Florin Iordache a formulat sesizarea in cazul completurilor specializate cu incalcarea vointei Curtii Constitutionale, care a stabilit anterior, cu referire la functia de prim-ministru, ca atributiile constitutionale nu pot fi delegate.
Anterior, ea declarase ca in ultimii 15 ani au fost solutionate de Instanta suprema 170 de dosare care intra sub incidenta legii privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
Pe 25 martie, vicepresedintele Camerei Deputatilor Florin Iordache anunta ca a sesizat CCR privind un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Instanta suprema. Sesizarea a fost facuta in perioada in care presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, si-a delegat atributiile lui Florin Iordache.
Determinata sa isi sporeasca atat presiunea pe campul de lupta asupra Ucrainei, cat si presiunea…
Medicul Razvan Constantinescu, devenit celebru in perioada pandemiei prin negationism si promovarea de teorii conspirationiste,…
In viziunea lui Sam Altman asupra viitorului, inteligenta artificiala este un pic intimidanta, relateaza Business…
Casa Alba este convinsa ca ajutorul militar oferit de Statele Unite va contribui la tranzitia…
Germania va furniza Kievului cel putin sase sisteme radar pentru a consolida capacitatile de aparare…
Inspectoratele pentru situatii de urgenta din tara au avut, in ultimele 24 de ore, 1.470…