Stelian Ion confirma ca i se pregateste mazilirea: „Simt o presiune impotriva mea. Nu voi face compromisuri de natura sa regret la un moment dat doar pentru a pastra functia”

politica

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, a afirmat, marti, ca simte o presiune impotriva sa, dar va face exact ce ii dicteaza constiinta si ceea ce crede ca este corect pentru justitie.

Intrebat la RFI Romania daca simte ca exista o ofensiva impotriva sa, in contextul desfiintarii Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, Stelian Ion a raspuns: „As putea spune ca simt presiunea asta, dar (…) avantajul meu este acela ca nu mi-am dorit in mod special sa am aceasta functie, sa detin aceasta functie, nu voi face compromisuri de natura sa regret la un moment dat doar pentru a pastra functia. Deci, sunt foarte relaxat din punctul asta de vedere. Oricate discutii vor fi pe tema asta, voi face exact ce imi dicteaza constiinta si ceea ce cred ca este corect pentru justitie. De aceea am intrat si in politica, de aceea am mers si pe 10 august alaturi de diaspora in piata, de aceea am iesit si la Ordonanta 13. Am iesit pentru niste principii si sunt foarte ferm in pozitia pe care o am, alaturi de colegii mei din USR-PLUS”.

Saptamana trecuta, presedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemultumit ca unele reforme nu au fost realizate de coalitia de guvernare, aratand ca aceasta functioneaza, dar nu perfect.

„Haideti sa ne amintim cum a aparut aceasta coalitie si cum s-au pozitionat unii fata de altii cei care sunt acum impreuna. Am avut, nu demult, la sfarsitul anului trecut, campanie electorala, si aproape s-au duelat in public. Va dati seama ca o astfel de coalitie are nevoie de timp pana se rodeaza, pana cand mecanismele functioneaza foarte bine. Si avand in vedere de unde am pornit, pot sa spun, da, coalitia functioneaza, dar nu functioneaza perfect. Mai sunt multe lucruri care nu functioneaza. Bunaoara, SIIJ nu a fost desfiintata, chit ca toata lumea s-a laudat ca asa va face, dar ministrul Justitiei nu a gasit inca calea potrivita, legile justitiei – nici nu exista un proiect acceptat in coalitie si sunt eu nemultumit de aceste lucruri si sunt si alte si alte reforme care au fost promise si deocamdata auzim ca se intalnesc si se discuta. Mai este mult de lucru, dar aceasta formula eu sunt convins ca poate sa functioneze”, a spus Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: