Stelian Ion le strica bucuria PSD-istilor si antenistilor: „Laura Codruta Kovesi nu va fi revocata. La numirea in functia de procuror sef european nu exista conditia de a avea grad de procuror de parchet de pe langa ICCJ”

politica

Stelian Ion, fost ministru al justitiei, ii anunta pe cei care au aplaudat decizia ICCJ de a-i respinge  Laura Codruta Kovesi recunoasterea gradului profesional de Parchet General ca nu este nicio sansa ca aceasta sa fie revocata din functia de procuror sef al Parchetului European.

„Imi pare rau sa le stric bucuria celor care mai ieri aplaudau interventia brutala asupra protestatarilor pe 10 august: Laura Codruta Kovesi nu va fi revocata.
Procesul din Romania legat de dobandirea gradului profesional nu are nicio legatura cu procedura de numire in functia de procuror sef european. UE nu este sat fara caini, iar tudoreii nu-s prea bine vazuti pe acolo.

Si nu doar ca nu va fi revocata, dar sunt convins ca va conduce EPPO foarte eficient si va scoate la iveala fraudele mari cu fonduri europene, inclusiv cele din Romania. De asta le e teama lor, din cauza asta urla ca lupii hamesiti. Mai ales ca unii baieti ‘destepti’ isi freaca palmele, de cand s-a pus in miscare PNRR.

La numirea in functia de procuror sef european nu exista conditia de a avea grad de procuror de parchet de pe langa ICCJ, ci de a avea vocatia legala de a ocupa cele mai inalte functii in parchete. Si ghici ce? Din punct de vedere legal, a avut aceasta vocatie, ba mai mult, chiar a ocupat efectiv cele mai inalte functii din Ministerul Public. Iar revocarea, potrivit reglementarilor in vigoare, nu se face de catre politicieni, ci de catre CJUE.

Ghinion, cum ar zice un clasic in viata! Iar celor care amintesc acum despre revocarea din functia de procuror sef DNA le aduc aminte doar ca doamna Kovesi a castigat la CEDO procesul impotriva Statului Roman legat de aceasta procedura de revocare.

Cei care se pregatesc acum sa traga tunuri pe bani europeni, sau care au deja niste scheleti prin dulapuri ar trebui sa-si schimbe planurile sau sa-si pregateasca pijamalele si periuta de dinti”, a transmis Stelian Ion, sambata dimineata.

Laura Codruta Kovesi a pierdut, definitiv, la ICCJ actiunea prin care a solicitat CSM sa ii recunoasca gradul profesional de Parchet General. Televiziunile si site-urile apropiate de PSD au anuntat imediat ca fosta sefa a DNA ar putea sa isi piarda functia de procuror-sef al Parchetului European.

„Admite recursul declarat de paratul Consiliul Superior al Magistraturii impotriva sentintei civile nr 1348 din 09 aprilie 2019 a Curtii de Apel Bucuresti- Sectia a VIII a contencios administrativ si fiscal. Caseaza sentinta recurata si, in rejudecare: respinge actiunea formulata de reclamanta Laura Codruta Kovesi in contradictoriu cu paratul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neintemeiata. Definitiva”, este minuta ICCJ.

In 2019, Curtea de Apel Bucuresti i-a dat dreptate lui Kovesi.

Kovesi a revenit la gradul de Parchet de pe langa Tribunal.

Sectia pentru procurori a CSM a decis, in 2018, sa nu ii acorde grad de Parchet General fara concurs in vaza faptului ca a fost procuror general al Romaniei.

Gradul profesional de Parchet General era una dintre conditiile pentru a ocupa functia de procuror-sef al Parchetului European, anunta Antena 3 si ale siteuri pro-PSD, sustinand ca Laura Codruta Kovesi  ar putea sa isi piarda functia de procuror-sef al Parchetului European.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: