Surse: Citu s-a razbunat pe Dan Motreanu si a cedat PSD-ului functia de prefect al Giurgiului. Ciolacu a facut la fel in Teleorman

politica

Liderul PNL Florin Citu a cedat prefecturile Vrancea, Giurgiu si Prahova pentru PSD la negocierile din coalitie, chiar daca la nivel de Consiliu Judetean sunt conduse de liberali, sustin surse politice pentru News.ro. Si Marcel Ciolacu a renuntat, surprinzator, la un fief PSD. Aceasta desi convenisera ca presedintele CJ si prefectul sa provina din acelasi partid. Cum au fost selectate aceste judete? Nu exista criterii clare, ci doar o decizie politica, motivata mai degraba de rafuieli interne, de partid.

Florin Citu si Marcel Ciolacu s-au inteles ca judetele cu presedinti de CJ liberali sa primeasca si prefect PNL, iar cele conduse de PSD sa aiba prefecti social-democrati. Care e miza culorii politice? Prefectul poate contesta in instanta orice act al Consiliului Judetean. Prin urmare, un prefect nu-i va pune bete-n roate unui coleg de partid aflat in fruntea judetului.

Numai ca intelegerea dintre Citu si Ciolacu prevede si cateva exceptii: in unele judete cu presedinti liberali de Consilii Judetene vor fi instalati prefecti de la PSD. Si viceversa. Cum au fost selectate aceste judete? Decizia este pur politica.

Spre exemplu, judetul Vrancea va reveni PSD, chiar daca este condus de liberalul Catalin Toma, care l-a invins pe Marian Oprisan dupa 20 de ani ca presedinte CJ. Toma este unul dintre apropiatii fostului presedinte PNL Ludovic Orban. Insa Catalin Toma nu-i poate urma pe parlamentarii ex-PNL de Vrancea Ionel Danca si Ion Stefan in noul partid format de Ludovic Orban pentru ca si-ar pierde mandatul de presedinte al Consiliului Judetean. Insa va avea de infruntat un prefect PSD.

De asemenea, PNL a cedat si prefectura Giurgiu, judet condus de Dumitru Beianu, apropiat al liderului PNL Dan Motreanu, unul dintre criticii lui Citu in interiorul partidului.

De asemenea, nici Prahova nu va primi prefect liberal, in ciuda faptului ca presedintele Consiliului Judetean, Iulian Dumitrescu, e unul dintre cei patru prim-vicepresedinti ai PNL la nivel national. Florin Citu a motivat decizia prin faptul ca Organizatia Prahova a primit un post de ministru – Catalin Predoiu, la Justitie. Insa Iulian Dumitrescu a fost nemultumit, pe motiv ca Predoiu a fost impus de Klaus Iohannis, nu de filiala PNL Prahova.

Si PSD a cedat, surprinzator, un fief social-democrat: prefectura Teleorman, judet condus de Adrian Gadea, unul dintre apropiatii lui Liviu Dragnea. De altfel, Liviu Dragnea a avut recent o intalnire la Turnu Magurele cu Adrian Gadea si cu mai multi primari PSD din Teleorman, ceea ce l-ar fi deranjat pe Marcel Ciolacu, sustin sursele citate.

Adrian Gadea deja stabilise ca propunerea PSD pentru functia de prefect sa fie Benone Rababoc, fost primar timp de 24 de ani, sustin sursele citate.
Partidele din coalitie au finalizat, luni seara, discutiile referitoare la impartirea posturilor de prefect si au convenit ca PSD va avea 20, PNL 17 si UDMR 4. Prefectura Cluj, intens disputata, a fost castigata de PNL.
Surse politice au precizat, luni, ca partidele din coalitie s-au inteles in legatura cu impartirea posturilor de prefect.
Astfel, PSD va avea 20 de prefecti, PNL va avea 17 si UDMR 4.

PSD va avea prefecti in judetele: Bacau, Bistrita-Nasaud, Braila, Caras-Severin, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Neamt, Prahova, Satu Mare, Timis, Tulcea, Valcea, Vrancea si Bucuresti

PNL va avea prefecti in judetele: Alba, Arges, Bihor, Botosani, Brasov, Buzau, Calarasi, Cluj, Constanta, Gorj, Hunedoara, Maramures, Mures, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman si Vaslui

UDMR va numi prefectii in judetele Covasna, Harghita, Salaj si Arad.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: