news

Sute de taximetristi protesteaza in Bucuresti, solicitand reglementarea transportului alternativ. Ei ameninta ca vor ramane in strada pe termen nelimitat daca nu li se satisfac revendicarile

Peste 500 de taximetristi protesteaza miercuri, in intervalul orar 9:00 – 14:00, in Piata Constitutiei si Piata Victoriei, solicitand o serie de modificari legislative privind transportul in regim de taxi si transportul alternativ, a declarat, pentru AGERPRES, presedintele Asociatiei Pentru Drepturile Taximetristilor Independenti (ADTI), Radu Viorel.

Potrivit acestuia, taximetristii vor ramane in strada pe termen nelimitat, daca nu vor fi efectuate modificarile legislative.

„Presupunem ca vor fi intre 500 si 800 de taxiuri in Piata Constitutiei. La ora 12:30 mergem din nou la Guvern, unde vom avea o noua runda de discutii despre reglementarea transportului alternativ si a modificarii Legii 38 privind transportul de persoane in regim de taxi si inchiriere. Totodata, vom solicita cresterea vechimii autoturismelor taxi, de la 10 la 15 ani, deoarece operatorii de transport nu-si mai pot cumpara alte masini noi, venind dupa o criza economica. Daca nu vor fi facute modificarile legislative, nu avem alta varianta decat sa ramanem in strada pe termen nelimitat. Pe langa modificarile pe care le cer transportatorii la serviciile de transport, cea mai mare problema a taximetristilor si a operatorilor de transport in general este cea de numar. Acolo sunt nelimitate si vreau sa va spun ca sunt cata frunza si cata iarba. Nu exista niciun control, e ceva ireal. In spatele acestor aplicatii sunt niste fonduri de investitii care isi permit orice. Aceste fonduri de investitii au in portofoliu miliarde. Ei isi permit sa faca orice, oricand, oriunde. Piata locala este sub asediu. Deci, nu mai este vorba ca cineva are ceva cu multinationala, cu corporatismul. Piata locala va cadea, daca Guvernul si legiuitorii nu vor lua masuri”, a sustinut Radu Viorel.

Potrivit acestuia, politicul nu a tinut cont ca exista o lege privind transportul de persoane, transportul public si a dat o lege paralela care face acelasi lucru, dar cu conditii, „mult mai relaxate si mult mai libere decat la taxi”.

„Noi, fiind transport public local, ne aflam sub autoritatea locala. Trebuie sa ne asigure un mod de viata real, in sensul de a ne recupera investitia, de a efectua transportul de persoane in conditii legale. Ori, avem un concurent in piata care este la liber si el poate sa aduca masini din toata Romania. Treaba este foarte, foarte grava. Guvernul Dancila a gresit cand a legiferat asa ceva. Atentie, nu ne face un cadou. Noi suntem prestatori si executanti ai acestui serviciu. Suntem operatori de transport care, sub protectia unei legi, am facut niste investitii. La volanul unui taxi sta un sofer. Soferul are in spate o sotie, copii, scoala, intretinere. Adica nu este un cadou pe care-l face, este o problema sociala. Toti oamenii astia raman fara servicii”, a adaugat presedintele ADTI.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, adunarea publica de miercuri, 7 februarie, este organizata de Asociatia Soferilor de Taxi Bucuresti-Ilfov.

Reprezentantii Asociatiei Soferilor de Taxi Bucuresti – Ilfov solicita respectarea art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor si comisioanelor printr-o entitate fiscala inregistrata la ONRC cu suspendarea avizului tehnic pana la intrarea in legalitate, precum si limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, avand ca rezultat protejarea calitatii vietii si aerului, aglomerarii traficului si poluarea din marile orase.

De asemenea, taximetristii cer eliminarea posibilitatii de emitere a copiei conforme pentru auto detinute de operatori cu contract de comodat sau inchiriere, ridicarea pragului de autorizare la vechimea masinii, minim E6, interzicerea colantarii sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturisme la platformele digitale, precum si eliminarea „tarifului dinamic”, potrivit recomandarilor de la Consiliul Concurentei cu privire la practicile inselatoare.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Benjamin Netanyahu, dupa refuzul SUA de a mai trimite arme Israelului: „Vom lupta si cu unghiile, daca va fi nevoie!”

Fortele de Aparare ale Israelului au afirmat joi ca armata dispune de suficiente munitii pentru…

6 minute ago

Ciolacu, cu Negoita in spate: „PSD este cel mai european partid din Romania”. Negoita este trimis in judecata in trei dosare penale

Premierul Marcel Ciolacu a pretins, joi, de Ziua Europei, ca "Partidul Social Democrat este cel…

11 ore ago

Record negativ: Venezuela ar putea fi prima natiune care isi pierde toti ghetarii

Venezuela ar putea fi prima natiune din istoria moderna care si-a pierdut toti ghetarii dupa…

11 ore ago

Orban, la Timisoara: „Astazi, in Romania nu este o democratie autentica. Suntem condusi de noua nomenclatura si de noua securitate”

Presedintele Partidului Forta Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, joi seara, ca in Romania de astazi…

7 ore ago

Un roman a reusit sa-si faca praf Ferrari-ul intr-un accident intre Turda si Cluj-Napoca

Doi barbati au ajuns la spital si un Ferrari a fost facut praf in urma…

11 ore ago

Zelenski l-a demis pe seful serviciului de protectie si paza dupa ce doi agenti ai acestuia au fost acuzati de complot in vederea asasinarii presedintelui

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis joi pe seful serviciului de protectie, la doua zile…

11 ore ago