Tancurile Rusiei se apropie de NV capitalei Ucrainei, la cateva sute de metri de primul baraj al ucrainenilor. Ploua cu rachete Grad

externe

ISW, Rusia, noua ofensiva, sud, estul, Ucrainei

Tancurile ruse erai joi la marginea de nord-est a capitalei ucrainene Kiev, pe care trupele ruse incearca sa o incercuiasca dupa ce au intrat in suburbiile sale de la nord si vest, transmite France Presse, citata de Agerpres.

O echipa a acestei agentii a observat coloane de fum ridicandu-se deasupra satului Skibin, la cateva sute de metri de ultimul baraj al fortelor ucrainene inainte de intrarea in Kiev prin partea de nord-est.

Soldati ucraineni au declarat echipei France Presse ca au dus lupte grele noaptea trecuta pentru a mentine controlul asupra ultimei portiuni a autostrazii catre capitala, care este principala intrare dinspre nord-est.

Operatiuni militare sunt in desfasurare la Skibin, a spus unul dintre soldatii ucraineni, sustinand ca o coloana de tancuri ruse a fost partial distrusa.

Catre ora pranzului, o ploaie de rachete Grad s-a abatut peste satul golit de locuitori Velika Dimerka, la circa cinci kilometri de limita capitalei Kiev, sat de care trupele ruse se apropie si unde fortele ucrainene mentin doar o prezenta minima.

De cand a inceput invazia, pe 24 februarie, trupele ruse au avansat pe mai multe fronturi in jurul Kievului, astfel ca ucrainenii se tem de o incercuire mai mult sau mai putin rapida a capitalei.

Autoritatile ucrainene mai au acum acces doar la soselele catre sud pentru evacuarea civililor si aprovizionarea orasului.

Potrivit CNN, administratia regionala din Kiev a avertizat ca mai multe artere rutiere din afara capitalei sunt periculoase din cauza luptelor grele, inclusiv autostrada catre vest in directia oraselor Jitomir si Makarov. Lupte sunt semnalate mai nou si in asezarile din jurul localitatii Brovari, aflata la est de capitala peste raul Nipru.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: