Tatal lui Vlad Pascu: „Am toata familia arestata. Am trei copii in trei locuri diferite, nu mai sunt om. Am drone in jurul casei”
Mihai Pascu, tatal lui Vlad Pascu, a facut luni primele declaratii in legatura cu familia sa si cu accidentul mortal comis de fiul lui. Pascu a incercat sa dea vina pe sistem pentru situatia in care a ajuns fiul lui si s-a victimizat.
„Am toata familia arestata. (…) Cine ma cunoaste, ma stie foarte bine, am fost intotdeauna o persoana verticala. (…) Este un dezastru al familiei mele, noi am venit din Olanda pentru doua zile, fix pentru doua zile, pentru ca sa mergem la stomatolog si sa ne facem dintii. (…) Nu mai sunt om, am trei copii in trei locuri diferite, nu i-am mai vazut. Am unul care a fost pana acum alergat, am drone in jurul casei, nu ma pot duce la cumparaturi, nu pt face nimic. Este un dezastru.
Consider ca am facut tot ce am putut pentru el. Daca vrei sa ajuti un copil in starea lui, aici nu se poate, Nu exista centre, am cautat ani de zile la rand diverse centre pentru reabilitarea lui, nu sunt centre. Si nu avem especialisti, nu putem face nimic pentru acesti copii. In starea lui sunt 20% dintre copii.
(…) Am niste bani, dar ce se vehiculeaza in presa este total gresit, este doar pentru imagine”, a sustinut tatal lui Vlad Pascu.
Mihai Pascu este acuzat de nerespectarea regimului armelor si munitiilor, pentru ca ar detine arme pentu care nu are documente legale, in urma perchezitiilor DIICOT.
”In legatura cu acuzatiile la adresa mea privitor la munitia detinuta ilegal. Acea munitie este tinuta intr-un seif si am uitat de ea, nici cheia nu o mai am. Este adevarat ca am gresit cand nu m-am dus sa declar armele, la expirarea termenului de 5 ani, dar multi romani sunt in aceasta situatie, se intampla multor oameni”, a mai spus Mihai Pascu.
Citeste si: Tatal beizadelei ucigase nu-si reproseaza nimic. „Stiti ce am fost inainte sa fiu milionar? Miliardar!”
@aktual24Interviu cu tatal lui Vlad Pascu♬ original sound – aktual24.ro
Interceptari din rechizitoriul Mirunei Pascu pentru santajarea unui martor arata si relatia pe care aceasta o are cu Mihai Pascu, tatal drogatului. Ea arunca toata vina pentru situatia in care a ajuns Vlad Pascu pe tatal lui.
„Deci este…eu nu am crezut ca tu poti vreodata, in viata ta, dar probabil ca…na…e destinul tau si a lu tac-tu sa va insotiti cu prosti. Ca si ala numai de prosti ii place sa fie inconjurat. Ca sa-l pupe-n cur”, ii spune Miruna Pascu lui Vlad Pascu la telefon.
„Ai ajuns pentru ca ti-ai dorit intotdeauna sa fii in centrul atentiei lu tac-tu, sa te aprecieze el”, a continuat Miruna Pascu.
Miruna Pascu ii spune apoi fiului ca este traumatizat din cauza modului in care a fost crescut de tatal lui.
„Tu esti un copil care a trait o trauma. Ai trait-o din momentul in care tac-tu te-a alergat cu motocicleta si nu te-a lasat sa te duci la scoala si la pian atunci. Da? Ca ai iesit din sala dupa juma de ora. Ca l-ai vazut pe ala. Trebuia sa vina nenorocitul dracului care nu ti-a dat certificatul de nastere daca iti aduci aminte, sa te pot inscrie. A trebuit sa ma duc sa scot copie”, i-a mai spus Miruna Pascu.
Ea a adaugat ca problemele lui Vlad Pascu ar fi cauzate si de faptul ca iubita tatalui a ramas gravida.
„Tu, pe cuvantul meu, esti complet in afara de ce se intampla. Deci complet in afara. Complet inconstient in continuare probabil. Nu stiu ce e in capul tau! Tu nu-ti dai seama ce putea sa fie dupa ziua de azi!? Si cat de bine s-a scos chestia, cum sa-ti spun eu, la limita a fost, la limita. Datorita faptului ca oamenii cu care sunt, avocatii toti au inteles situatia ta in contextul in care am prezentat-o eu. Ca-ti repet, tu esti un copil care ai fugit de acasa de la mine la paispe ani jumate cand a ramas aia gravida. Asta este, asta tre sa sustii si pe asta tre sa mergi ca asa e si adevarul, bai nene. Ca sa avem, iti repet, o sansa prin care un copil care e lasat singur la paispe ani jumate de capul lui are niste circumstante atenuante. Altfel nu ai nici una. Daca tu ai fost un copil ingrijit de parintele la care ai stat, bine, scuza-ma dar chiar nu ai nici un fel de circumstanta ca s-a ajuns la ce s-a ajuns”, a spus Miruna Pascu, conform interceptarilor.
„Stii ce mama? Ca ce s-a intamplat in Vama la 2 Mai a fost punctul maxim. Tu ai adunat mama. Ai adunat energiile astea de cacat la tine, de cand ai inceput viata asta”, a insistat Miruna Pascu.
Miruna Pascu s-a plans de relatia cu Mihai Pascu si unui martor pe care a incercat sa il santajeze.
„Eu sunt datoare sa stau langa Vlad, pentru ca tata-su a plecat, nu plateste niciun ban”, sustinea Pascu.
Miruna Pascu deruleaza insa afaceri imobiliare in Bucuresti de milioane de euro.