Tel Aviv: „Am intrat intr-o noua faza in razboi. Atacam pe deasupra si pe sub pamant. Ieri, pamantul in Gaza s-a cutremurat”

externe

Yoav Gallant

Ministrul israelian al apararii Yoav Gallant a declarat sambata ca razboiul impotriva miscari islamiste Hamas „a intrat intr-o noua faza”, dupa o noapte de bombardamente intense si o incursiune terestra a armatei israeliene in Fasia Gaza, relateaza agentiile France Presse si EFE.

„Am intrat intr-o noua faza in razboi. Ieri, pamantul in Gaza s-a cutremurat”, a spus Gallant intr-un mesaj video.

Relatarile din Fasia Gaza vorbesc intr-adevar despre scene ca dupa cutremur in urma bombardamentelor israeliene violente din noaptea de vineri spre sambata, cu cladiri puse la pamant si cratere in sosele.

„Sute de imobile si case au fost complet distruse si alte mii avariate”, a declarat pentru France Presse purtatorul de cuvant al apararii civile din Gaza, care mai observa ca bombardamentele au „schimbat peisajul in Gaza si in guvernoratele din nordul” acestui teritoriu, in timp ce ultimul bilant al victimelor civile comunicat de Ministerul palestinian al Sanatatii arata 7.650 de morti si 19.450 de raniti.

„Atacam pe deasupra si pe sub pamant, atacam agentii teroristi de toate rangurile, peste tot”, a continuat ministrul israelian in mesajul sau. „Cat despre celelalte zone, ne pregatim sa aparam orasele israeliene, pentru a salvgarda securitatea. O facem in nord, in centru si peste tot”, a mai spus Yoav Gallant.

Conflictul dintre Israel si Hamas a atins „un nou nivel de violenta si durere” in urma bombardamentelor israeliene de noaptea trecuta in Fasia Gaza, unde in plus Israelul a taiat internetul si comunicatiile, a semnalat inaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, citat de Agerpres.

Acesta avertizeaza ca izolarea Fasiei Gaza de exterior „pune populatia civila intr-un grav pericol”, mai ales ca aceasta era deja privata de energie, alimente si combustibil din cauza blocadei israeliene, iar sistarea comunicatiilor si a furnizarii energiei ingreuneaza cautarea victimelor sub daramaturi.

Imposibilitatea de a comunica prin telefon si internet a „paralizat complet” ce mai ramasese din sistemul sanitar local, a transmis in acest timp Ministerul Sanatatii din Gaza.

Tot sambata, armata israeliana a anuntat ca a atacat cu aviatia infrastructura militara a gruparii siite libaneze Hezbollah in Liban, iar la granita cu aceasta tara sunt schimburi de focuri cu militiile libaneze.

Primele astfel de schimburi de focuri intre Israel si gruparea siita Hezbollah au avut loc la frontiera israeliano-libaneza inca de a doua zi dupa atacul surpriza al Hamas asupra unor comunitati din sudul Israelului pe 7 octombrie, cand au murit pe teritoriul israelian peste 1.400 de persoane si mai mult de 200 au fost luate ostatice de gruparea islamista, atac ce a declansat razboiul aflat in desfasurare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: