Teodorovici a facut circ in Parlament. A refuzat sa-si asume minciunile din buget si-l trimite la promulgare fix la fel

politica

Legea bugetului pe 2019 a trecut azi iar de Parlament, dupa ce in Comisiile de buget-finante proiectul a trecut pe repede inainte, fara a fi discutate macar amnedamentele. Proiectul a fost votat exact in aceeasi forma, cu 245 de voturi „pentru”, 115 „impotriva” si 2 abtineri. Ministrul de Finante Eugen Orlando Teodorovici a facut circ la dezbaterea in comisii, in locul argumentelor aducand atacuri la persoana.

”In aceasta dupa-amiaza avem si plenul pentru a vota acest buget. Speram ca asta sa se intample cat mai repede pentru a-l putea trimite catre promulgare. N-as putea sa intru in logica presedintelui pentru ca, vedeti foarte bine si in cererea de reexaminare, sunt aprecieri generale. Nu face trimitere concret la anumite elemente, vedeti si astazi amendamentele propuse in comisii si de la PNL si de la USR. Sunt amendamente fara rost (…) Totul e facut in bataie de joc, din punctul meu de vedere”, a spus ministrul, citat de News.ro.

El a subliniat ca nu vor fi probleme pentru plata pensiilor si salariilor.

”Toate cresterile sunt acoperite. Stiti foarte bine ca, pana astazi, si in anii trecuti, nu am avut niciun fel de sincope in a finanta plata acestor drepturi banesti pentru populatie, cu toate ca s-a spus foarte des (…) ca nu ar fi bani suficienti. Iata ca au fost bani, s-au platit pensiile la timp. Mergem inainte pe aceeasi linie”, a spus ministrul.

Liderul senatorilor PNL, Florin Citu, a declarat, miercuri, dupa dezbaterea Legii bugetului in comisii, ca ministrul Finantelor Publice a refuzat sa semneze o declaratie pe proprie raspundere ca datele prezentate in buget sunt reale, desi OUG 114 prevede expres acest lucru.

”Este clar ca Romania se indreapta cu pasi repezi spre dezastru”, iar ” programul de guvernare al PSD duce Romania in criza economica, inflatie si dobanzi mari”, sustine senatorul liberal, care a mai spus ca declaratia de presa a ministrului Eugen Teodorovici a fost mai lunga decat dezbaterea din comisii.

”Declaratia publica a ministrului Finantelor a fost mai lunga decat dezbaterile pe buget, ceea ce ne arata clar unde sunt interesele acestui Guvern”, a declarat, miercuri, la finalul dezbaterilor pe buget din Comisii, senatorul PNL Florin Citu.

Acesta a afirmat ca ministrul Eugen Teodorovici a venit nervos la dezbateri.

”Am avut un ministrul care a venit nervos, dupa ce a fost umilit la sedinta ECOFIN de la Bruxelles. A venit hotarat sa isi impuna punctul de vedere si sa opreasca opozitia in a arata care sunt problemele acestui buegt si a sustine amendamentele. Si astazi am cerut ministrului Finantelor Publice sa respecte legislatia in vigoare, sa respecte Ordonanta 114 pe care tot domnia sa adoptat-o, care, la articolul 46, se spune foarte clar ca ministrul Finantelor Publice si premierul Romaniei trebuie sa semneze declaratie pe propria raspundere, in principal referitoare la faptul ca datele folosite in bugetul Romaniei sunt cele corecte, nu sunt date false. Domnia sa inceput sa faca misto, este obisnuit cu asa ceva, dar nu este obisnuit cu lucruri serioase”, a mai spus Citu.

Acesta sustine ca, asa cum arata Legea bugetului de stat, ”stim foarte bine cateva lucruri: informatiile incluse sunt false nu si le asuma nici macar ministrul Finantelor Publice, veniturile la bugetul de stat, acum dupa ce am primit si datele reale de la INS, se stie foarte bine ca sunt supraestimate”.

”Este clar ca Romania se indreapta cu pasi repezi spre dezastru. In aceste zile vom avea si decizie finala a celor de la Standard & Poors’s care va confirma ceea ce am spus de la inceput: programul de guvernare al PSD duce Romania in criza economica, inflatie si dobanzi mari”, a mai spus senatorul liberal.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: