Tinerii PSD-isti au stricat un eveniment al liderilor PNL: „Daca esti penal stai departe de mine”

politica

PSD Iasi

Presedintele CJ Iasi Costel Alexe si primarul Mihai Chirica, dar si europarlamentarii Rares Bogdan si Dan Motreanu, au fost intampinati la intrarea in cladirea noului terminal al aeroportului Iasi de un grup de tineri PSD cu tricouri albe pe care erau imprimate mesaje cu trimitere la problemele penale ale sefilor Iasiului.

Tinerii de la PSD nu au scandat impotriva reprezentantilor PNL, ei purtand tricouri ale pe care scria: „Daca esti penal, stai departe de mine”, „Aeroport european, nu penal” si „Aeroportul este al iesenilor, nu al penalilor”, transmite news.ro.

Reprezentantii PNL au intrat in cladire fara a intra in dialog cu protestatarii.

Rares Bogdan a declarat ca investitia a fost realizata cu o viteza incredibila si ca Iasiul detine in prezent cel mai modern terminal din tara.

Noul terminal are peste 30.000 de metri patrati, este dispus pe trei niveluri, fiind de peste zece ori mai mare decat terminalul T3 utilizat pana acum. Investitia, care se apropie de 100 milioane de euro, a fost inaugurata in prezenta autoritatilor locale si judetene, dar si a europarlamentarilor liberali Rares Bogdan si Dan Motreanu. Pasagerii cursei Tarom Iasi-Bucuresti au facut formalitatile de imbarcare in noua cladire.

”A fost o viteza incredibila pentru aceasta investitie. Este o investitie realizata din bani europeni, in proportie de peste 80 la suta. S-au luat 82 milioane de euro pentru a dezvolta cel mai modern terminal din Romania si o spune un clujean care priveste asta cu oarecare invidie. In cateva luni se termina si investitia de la Cluj si vedem care arata mai bine. Azi, Aeroportul Iasi este peste Otopeni, peste Cluj, Timisoara sau Sibiu”, a declarat europarlamentarul PNL Rares Bogdan.

El a spus ca tot la Iasi a vazut in cursul zilei un parc modern la societatea locala de transport, noile mijloace de transport fiind achizitionate din fonduri europene.

”Sunt deja 32 tramvaie, vor veni inca 18, care arata ca la nivelul oricarei capitale europene. Sunt de asemenea autobuze electrice, 50 la numar la Iasi, un parc care ajunge in total la 140 mijloace de transport in comun si ii felicit pe Mihai Chirica, Costel Alexe, dar si pe ieseni. Moldova se dezvolta, iar Romania a inteles ce inseamna banii europeni”, a afirmat Rares Bogdan.

El a precizat ca Romania a luat in total de la Uniunea Europeana suma de 94 miliarde de euro si a platit catre UE 26 de miliarde.

”Diferenta este colosala si arata modul in care Europa sustine dezvoltarea Romaniei. La Iasi s-a depasit un miliard de euro in scoli, in mobilitate urbana, in aeroport sau in zona de apa-canal. Asta arata de ce este nevoie de Europa, de ce administratiile de succes reusesc sa faca lucruri grozave”, a adaugat Rares Bogdan.

La randul sau, europarlamentarul PNL Dan Motreanu a spus ca fondurile europene reprezinta principala sursa de dezvoltare a comunitatilor locale.

”Romania a fost o tara beneficiara de multe fonduri europene prin programul de coeziune. De curand am avut dezbaterea in PE pe finalizarea programului de coeziune din perioada 2014-2020 unde Romania a fost felicitata pentru ca a avut un procent extraordinar de atragere a fondurilor, intr-o proportie de peste 96 la suta, ceea ce inseamna undeva la 24 miliarde de euro. Pentru 2021-2027 Romania are o suma enorma alocata, de 46 de miliarde de euro. Acesti bani vor aduce si mai multa dezvoltare pentru Romania, vor aduce investitii serioase in comunitatile locale. Sunt fericit ca sunt aici sa inaugurez prima cursa din acest terminal si cred ca investitia va duce la dezvoltarea zonei, la mai multa conectivitate, la o integrare si mai profunda a Romaniei in Uniunea Europeana”, a declarat europarlamentarul Dan Motreanu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: