Trei civili israelieni, grav raniti intr-un atac cu cutitul, comis de un palestinian. Atacatorul a fost ucis de politie – VIDEO

externe

atac cu cutitul, palestinian, israelieni, grav raniti, Ashdod

Trei persoane au fost grav ranite intr-un atac cu cutitul, duminica, in apropiere de Ashdod, in centrul Israelului, potrivit serviciilor de prim-ajutor. „Un atac cu cutitul a avut loc la centrul comercial Friendly din Gan Yavne”, a declarat noaptea trecuta Zaki Heller, purtator de cuvant al Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Rosii, citat de cotidianul The Times of Israel.

„Echipele de prim-ajutor au acordat ingrijiri la trei persoane ranite grav”, care au fost internate in spital, a continuat el. Politia a confirmat ca un „terorist” a „injunghiat trei persoane”, cu „doua cutite”, inainte de a fi „neutralizat” de politia municipala.

„Suspectul ar avea 19 ani si ar fi originar din Hebron”, in Cisiordania, a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al politiei, fara a confirma initial daca atacatorul a fost ucis. Mai multe atacuri similare au avut loc in Israel in ultimele saptamani, pe fondul razboiului dintre miscarea islamista palestiniana Hamas si armata israeliana din Fasia Gaza.

Razboiul a fost declansat de un atac fara precedent al Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie care a provocat moartea a 1.160 de persoane, in marea majoritate civili.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: