Trump a sarit din nou calul. A amenintat-o pe Clinton ca va ajunge la INCHISOARE daca el va iesi presedinte

externe

Candidatul republican la alegerile prezidentiale din SUA, Donald Trump, si-a atras o multime de critici dupa ce a amenintat-o duminica cu inchisoarea pe rivala sa democrata, Hillary Clinton, daca el va fi ales presedinte, relateaza AFP, citata de Agerpres.

In cursul celei de-a doua dezbateri prezidentiale — deosebit de acerba dupa ce candidatul republican a invitat in sala, in cadrul unei intalniri cu presa, femei care l-au acuzat pe fostul presedinte american Bill Clinton (democrat) de agresiuni sexuale—, tensiunea a crescut cand el a spus ”pentru ca veti fi in inchisoare”, ripostand unei replici a dnei Clinton.

”Duelul”, care a tinut sala cu sufletul la gura, a avut loc in cursul segmentului din dezbatere referitor la scandalul email-urilor private ale dnei Clinton in vremea cand era secretar de stat al SUA. Scandalul, exploatat luni de zile de catre republicani, planeaza asupra campaniei dnei Clinton si, duminica, Trump a rasucit cutitul in rana.

Miliardarul a promis ca, daca va fi ales presedinte, va numi un procuror special pentru a efectua o ancheta in cazul rivalei sale democrate. ”Daca voi castiga, ii voi da ordin ministrului meu de justitie sa numeasca un procuror special pentru a face lumina in legatura cu situatia dumneavoastra, deoarece n-au existat niciodata atatea minciuni, atatea lucruri ascunse”, a afirmat Trump.

Hillary Clinton a reactionat: ”Este intr-adevar bine ca cineva cu temperamentul lui Donald Trump sa nu fie responsabil cu legile in tara noastra”. Si, in acel moment, Donald Trump a vorbit de inchisoare, in legatura cu un caz despre care politia federala nu a considerat oportun sa fie urmarit in justitie.

Amenintarea cu inchisoarea la adresa unui opozant politic in caz de victorie electorala i-a atras lui Trump critici, atat din tabara democrata, cat si din partea unor republicani.

”Candidatii invingatori nu ameninta ca-i vor baga pe opozanti la inchisoare”, i-a reprosat fostul purtator de cuvant ale presedintelui George W. Bush (republican) pe Twitter. ”Un presedinte nu ameninta o persoana particulara cu urmarirea in justitie. Trump a gresit in acest punct”, a adaugat el.

David Frum, unul dintre ”condeiele” presedintelui Bush, si-a exprimat si el nemultumirea. ”Cine ar accepta sa fie ministrul de justitie al unui presedinte care crede ca poate influenta urmaririle in justitie impotriva adversarilor sai politici?” se intreaba el.

Din tabara democrata, Eric Holder, fost ministru de justitie in timpul lui Barack Obama, l-a calificat pe Trump ”periculos/inapt”.

Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie si editorialist la New York Times, si-a exprimat si el indignarea: ”Sa fim clari, un candidat la presedintie tocmai a promis ca-si baga rivalul la inchisoare. Restul este de plan secund”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: