„Tudorel Toader face o prostie, la Bruxelles se stie tot”. Basescu arata cat de „paralel” este ministrul Justitiei in cazul Kovesi

politica

Traian Basescu, un inamic de notorietate al Laurei Codruta Kovesi, a declarat, luni seara, ca Tudorel Toader face „o prostie” prin faptul ca se opune numirii fostei sefe a FNA in fruntea Parchetului European.

„Tudorel Toader se pregateste sa faca o prostie. Eu am vazut aceasta reactie la Polonia, cand actuala majoritate a fost impotriva numirii lui Donald Tusk la sefia Consiliului. A fost o atmosfera foarte urata. Eu zic ca lucrurile trebuie lasate asa cum va stabili comisia de evaluare.

Stiti care ar putea fi marele nostru castig? Ca doamna Kovesi sa lucreze cu niste procurori, nu ca la noi. O sa i se zica, aici nu merge cu falsuri, cu declaratii contrafacute. Ar fi un castig urias pentru Romania.

Sa nu credeti ca la Bruxelles nu se stie tot despre cei 3 candidati! Nu cred ca o scrisoare a ministrului Justitiei e de natura sa atinga obiectivul pe care Tudorel Toader il are. Sigur stiu si cum a fost numita si cum a fost destituita. Stiu si ce a facut de la numire pana la revocare.

Din aceasta pozitie, Kovesi nu va mai putea face spectacol, pentru ca se va vedea la CEDO. Daca va fi Kovesi numita, nu stiu daca se va lega de Romania, prima data, dar daca va fi un neamt, sigur se ia de Romania”, a declarat Basescu la TVR.

Tudorel Toader vrea sa o blocheze pe Laura Codruta Kovesi la Parchetul European

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, luni, ca va incerca sa blocheze alegerea Laurei Codruta Kovesi in fruntea Parchetului European.

„Cred ca membrii Comisiei de selectie nu cunosc abuzurile comise de catre Laura Codruta Kovesi in detrimentul cetatenilor, in detrimentul statului de drept. In Franta sau in Germania, un procuror nu ar putea sa comita atatea abuzuri, pentru ca ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar daca in zilele de joi si vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea ministrilor de justitie din statele membre ale UE, maine dimineata voi trimite decizia CCR privind demiterea din functie, fiecarui ministru de justitie”, a declarat ministrul Tudorel Toader pentru stiripesurse.ro.

Laura Codruta Kovesi s-a clasat prima in cursa pentru functia de sef al Parchetului European, dupa interviul sustinut in fata unui juriu de specialisti in drept ai UE.

Acest juriu a intocmit o lista scurta de 3 candidati agreati pentru inalta functie, iar fosta sefa a DNA este pe prima pozitie, fiind urmata de Jean – Francois Bohnert (Franta) si Andres Ritter (Germania).

Juriul de selectie a trimis aceasta lista scurta presedintelui Parlamentului European, Antionio Tajani, dar si ministrului Tudorel Toader, ca presedinte al ConsUE de Justitie – JAI (avand in vedere ca Romania detine presedintia UE in acest moment). Astfel, lui Toader ii revine sarcina sa o propuna pe Kovesi drept sef al Parchetului European in discutiile din JAI, dupa ce tot el a fost cel care a obtinut revocarea sa de la sefia DNA.

Juriul special a luat aceasta hotarare pe 1 februarie, dar ea a fost comunicata abia azi.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: