Tudorel Toader poate fi si mai penibil. Site-ul Ministerului Justitiei a cazut pentru ca ministrul sa ascunda raportul prin care a cerut revocarea lui Kovesi

news

Site-ul Ministerului Justitiei, blocat joi seara, dupa anuntul ministrului Justitiei, Tudorel Toader, privind declansarea procedurii de revocare din functie a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, este indisponibil si vineri dimineata, la mai bine de 12 ore de la anuntul ministrului. Tudorel Toader, care a prezentat un raport de 36 de pagini, ce cuprinde 20 de „categorii de acte si fapte” – acuzatii la adresa sefei DNA – spunea ca documentul va fi publicat pe site-ul institutiei, el motivandu-si astfel refuzul de a aduce clarificari si de a raspunde intrebarilor jurnalistilor prezenti la conferinta de presa care a durat 80 de minute.

Ministrul Justitiei a declarat, joi seara, ca va publica pe site-ul ministerului, just.ro, raportul referitor la activitatea manageriala a DNA, in baza caruia a cerut revocarea Laurei Codruta Kovesi. Site-ul s-a blocat insa imediat dupa anuntul ministrului de declansare a procedurii de revocare a sefei DNA si este nefunctional si la aceasta ora.

Raportul de 36 de pagini prezentat de Tudorel Toader, care sta la baza deciziei acestuia, are 20 de puncte care prezinta 20 de „categorii de acte si fapte” din perioada februarie 2017 – februarie 2018, pe care ministrul Justitiei i le imputa sefei DNA, anunta News.ro.

Ministrul Justitiei a aratat ca intr-un singur an au fost inregisrate trei conflicte juridice de natura constitutionala in cadrul carora DNA a fost chemata in fata instantei de contencios consitutional, iar „CCR a sanctionat comportamentul lipsit de loialitate din partea procurorului sef al DNA”. El a sustinut ca in cazul anchetei declansate dupa adoptarea OUG 13 DNA si-a arogat o competenta pe care nu o are, respectiv de a aprecia oportunitatea emiterii unui act normativ, si ca prin declansarea unei ample anchete penale, care s-a concretizat in descinderi la Ministerul Justitiei, ridicare de acte, s-a creat o stare de tensiune si de presiune psihica, iar Guvernul a fost blocat in activitatea de legiutor. Toader a mai sustinut ca sefa DNA a continuat sa incalce Constitutia prin anchetarea hotararilor de Guvern in cazul Belina.

De asemenea, Tudorel Toader i-a mai imputat Laurei Codruta Kovesi: impiedicarea aflarii adevarului si lamuririi unor aspecte de interes public, prin refuzul de a se prezenta la audierile comisiilor parlamentare de ancheta, contestarea actelor si autoritatii Curtii Constitutionale, implicarea in anchetele altor procurori, comportamentul excesiv de autoritar, discretionar, contrar obligatiilor de rezerva si deontologice impuse magistratilor, prioritizarea solutionarii dosarelor cu impact mediatic, incercarea de a obtine condamnari cu orice pret, cresterea numarului de achitari, sporirea cheltuielilor DNA si raportari eronate, tergiversarea solutionarii unor cauze, invocand dosarul Microsoft, neimplicarea in identificarea si eliminarea comportamentelor abuzive presupuse a fi comise de procurori, falsificarea transcrierii unor convorbiri telefonice, lipsa de reactie in verificarea activitatii profesionale si conduitei unor procurori de la DNA Ploiesti.

Ministrul Justitiei a invocat si interviurile acordate BBC si Euronews de catre procurorul sef al DNA, sustinand ca prin declaratiile facute Kovesi a afectat imaginea Romaniei: „Au fost exprimate critici vehemente cu privire la propuneri de modificare legislativa, propuneri care s-au dovedit a fi constitutionale. Afirmatiile sunt fara precedent, au afectat iremediabil imaginea Romaniei. Sunt de natura sa creeze o imagine falsa asupra Romaniei si a statului de drept”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: