Tudose, discurs colorat in Parlament: „Aici am ajuns, sa vedem daca un copil, de 8 martie, ii ia lui maica-sa un ruj sau o spuma de barbierit”

politica

Fostul premier, Mihai Tudose, a sustinut miercuri in Parlament un discurs in care si-a precizat intr-un mod origina pozitia privind referendumul pentru familie.

Profitand de dezbaterile privind solicitarea UDMR ca Tinutul Secuiesc sa obtina un statut autonom, Tudose s-a dat din nou in stamba.

”Nu am sa o iau de la Burebista, nici de la Decebal, nici de la Attila Hunul. Am sa va supun atentiei o declaratie pe care am auzit-o acum 30 de minute, care a mai fost lansata in spatiul public acum cateva luni despre faptul ca domne, noi nu cerem lucruri deosebite, ca e vorba despre autonomie, despre secesiune si, in fapt si daca nu se intampla nu facem altceva decat sa va propunem un dialog amiabil pe aceasta tema. Ca avem ceva, dar dorim mai mult, dar daca nu obtinem nu e o problema, doar dorim sa discutam cu sinceritate si amiabil si fara patima pe tema asta.

Nu cred ca ati reactiona foarte frumos, stimati colegi de la UDMR, daca, incepand de astazi sau de maine, o multime de colegi de-ai dumneavoastra din Parlament ar avea niste propuneri de discutii amiabile de restrangere a unor drepturi pe care le aveti deja. Nu ne-am dori, Dumnezeule, dar sa discutam despre chestia aia amiabil, fara patima, fiindca pe teme de genul asta amiabile am ajuns sa facem un referendum, sa vedem daca un copil, de 8 martie, ii ia lui maica-sa un ruj sau o spuma de barbierit, tot asa, amiabil. E jenant ce faceti, stimati colegi si e jenant si din punctul nostru de vedere ca acceptam dialogul pe aceasta tema cu dumneavoastra”, a declarat Tudose de la tribuna Parlamentului.

Plenul Camerei Deputatilor a respins miercuri, cu 20 de voturi „pentru” si 218 de voturi „impotriva” proiectul de lege privind Statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc.

Potrivit raportului Comisiei de administratie publica, initiativa legislativa vizeaza crearea unei entitati statale distincte, paralela cu statul national unitar roman. In timpul dezbaterilor, deputatul UDMR Kulcsar Gyorgy a acuzat de ura si de necunoastere a istoriei persoanele sau institutiile care sustin ca Tinutul Secuiesc nu exista, iar PSD si PNL au invocat anul Centenarului si riscul de a crea falii in societate, anuntand ca vor vota imotriva proiectului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: