Tupeul ALDE nu are limite. Partidul lui Melescanu il acuza pe Klaus Iohannis de esecul de la ONU

politica

Deputatul ALDE Marian Cucsa critica lipsa de implicare a presedintelui Klaus Iohannis pentru ca Romania sa obtina o pozitie de membru nepermanent in Consiliul de Securitate ONU. Reamintim ca Romania a pierdut aceasta pozitie in urma demersurile extrem de criticate de lumea araba si UE ale guvernului PSD-ALDE de a muta ambasada Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim.

„M-am intors ieri din Statele Unite, unde am avut intalniri in cadrul carora am discutat inclusiv subiectul votului pentru membru nepermanent in Consiliul de Securitate ONU. Sunt uimit de felul in care presedintele Iohannis incearca sa gaseasca vinovati pentru faptul ca Romania nu a obtinut aceasta pozitie. Dl Iohannis nu ar trebui sa uite, acum cand situatia nu ii convine, ca politica externa e si atributul Presedintelui conform Constitutiei.

(…) In timp ce in Romania dl Iohannis era mai preocupat cu deschiderea de lupte interne si umbla prin tara pentru a spune cat de rau e un partid sau altul, presedinta Estoniei umbla sa faca lobby pentru tara sa si pentru a promova tot ce avea mai bun patria ei. De la preluarea mandatului de presedinte al Estoniei doamna Kersti Kaljulaid a avut ca principal obiectiv castigarea acestui loc in Consiliul de Securitate la ONU si pentru asta a facut front comun cu toti factorii politici din Estonia, iar impreuna cu acestia a avut deplasari tematice in majoritatea statelor cu drept de vot, inclusiv in cele mai indepartate state, nu doar in Europa. Iar in saptamana premergatoare votului presedinta Estoniei a stat in Statele Unite unde a avut multe intalniri la sediul ONU si la sediile ambasadelor din tarile cu drept de vot. Cu alte cuvinte, a depus eforturi constante pentru a-si promova tara! Nu a stat in tara incercand sa inventeze noi tactici electorale”, scrie Marian Cucsa, deputat ALDE si vicepresedinte al Comisiei de Control SRI.

„Asa fac altii politica externa si aceasta este diferenta intre presedintii celor doua state care au fost in competitie : Romania cu un presedinte care dezbina, preocupat mai mult de propria sa campanie electorala, care nu a facut nimic intr-un mandat de 5 ani, si Estonia cu o presedinta care a stiut sa uneasca o tara si pe politicienii ei! Estonia a facut un ‘pas istoric’, spunea ieri presedinta Kersti Kaljulaid. Romania inca se chinuie ‘pas cu pas’ cu presedintele Iohannis”, mai spune parlamentarul.

Reactia lui Klaus Iohannis

Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a luat nota, cu regret, de faptul ca Romania nu a fost aleasa pentru un loc de membru nepermanent in Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite, pentru intervalul 2020-2021, in urma votului care a avut loc vineri, 7 iunie a.c., in cadrul Adunarii Generale a ONU de la New York.

In ciuda demersurilor diplomatiei romane – care a reusit sa obtina un numar considerabil de angajamente de sustinere din partea statelor membre – o serie de declaratii politice nediplomatice, iresponsabile si contraproductive, contrare unor pozitii traditionale de politica externa ale statului, formulate fara mandat si in afara competentelor lor de unii reprezentanti de nivel inalt ai autoritatilor romane – fata de care Presedintele Romaniei a luat pozitie ferma la momentul producerii lor – au condus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere si la reticenta fata de candidatura Romaniei. Eforturile diplomatice depuse au fost, astfel, boicotate, fiind creata impresia, eronata pe fond, a unei lipse de predictibilitate a Romaniei fata de dosare de politica externa importante, sensibile si complexe.

Presedintele Klaus Iohannis constata ca acest rezultat nedorit s-a produs in ciuda efortului indelungat si substantial depus de echipa Ministerului Afacerilor Externe, compusa din diplomati si experti, alaturi de misiunile diplomatice ale Romaniei, intre care s-a distins Misiunea Permanenta de la New York, pe toata durata campaniei de promovare a candidaturii si mai ales in ultimii ani. Presedintele Romaniei apreciaza tot efortul depus de diplomatia romana.

De-a lungul acestei campanii – plasate sub imperativul promovarii Pacii, Justitiei si Dezvoltarii durabile – Presedintele Klaus Iohannis a sustinut constant si ferm acest obiectiv major de politica externa si s-a implicat activ in demersurile diplomatice desfasurate in acest scop. Astfel, au fost realizate numeroase demersuri scrise catre omologi straini, aceasta prioritate fiind evocata de asemenea atat in discursurile publice ale sefului statului, din tara sau din strainatate, inclusiv la sesiunile anuale ale Adunarii Generale a ONU, precum si in cadrul tuturor interactiunilor de nivel inalt, de tip bilateral si multilateral, cu omologii si partenerii straini. Totodata, Administratia Prezidentiala a sprijinit si a cooperat indeaproape cu Ministerul Afacerilor Externe pentru buna desfasurare a campaniei de promovare.

Presedintele Romaniei foloseste acest prilej pentru a reconfirma atasamentul tarii noastre fata de diplomatia multilaterala si fata de principiile si valorile consacrate in Carta Organizatiei Natiunilor Unite.

Presedintele Klaus Iohannis multumeste pe aceasta cale tuturor statelor partenere care au acordat increderea si votul lor Romaniei si felicita Estonia – contracandidatul din cadrul Grupului Est-European – pentru succesul inregistrat si pentru profesionalismul echipei care a condus acest efort.

Romania va continua sa isi mobilizeze expertiza si resursele in serviciul Organizatiei si va lucra neobosit pentru bunastarea tuturor natiunilor, precum si pentru pacea si securitatea internationale. Romania se angajeaza sa colaboreze cu toate statele membre pentru sporirea eficientei Consiliului de Securitate al ONU, care ghideaza comunitatea globala spre realizarea Pacii, Justitiei si Dezvoltarii.

Calitatea de membru al Organizatiei Natiunilor Unite a reprezentat pentru Romania, de-a lungul celor 64 de ani de la aderare, un angajament activ si onest, Organizatia continuand sa fie pentru diplomatia romaneasca o platforma valoroasa pentru negocieri multilaterale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: