Ucraina indeplineste doua din cele sapte conditii pentru inceperea negocierilor privind aderarea la UE

Ucraina indeplineste doua din cele sapte conditii pentru inceperea negocierilor privind aderarea la UE
Ucraina indeplineste doua din cele sapte conditii necesare pentru inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, indica un raport ce va fi prezentat in aceasta saptamana de Comisia Europeana, care va evidentia totusi progresele realizate de Kiev in pofida invaziei ruse, transmite marti Reuters, citand surse din UE.

Intr-o decizie mai degraba simbolica, UE a acordat Ucrainei, in urma cu un an, statutul de candidata la aderare, la patru luni dupa inceperea agresiunii ruse nejustificate si neprovocate impotriva tarii vecine.

Insa UE a stabilit sapte conditii – printre care reforma sistemului judiciar si combaterea coruptiei endemice – pentru a lansa negocierile de aderare. Kievul a solicitat inceperea acestor negocieri in cursul lui 2023.

Raportul executivului comunitar este un jalon important in acest proces. Sustinatorii aderarii rapide a Ucrainei doresc ca decizia de incepere a negocierilor intre Bruxelles si Kiev sa fie luata la Consiliul European din decembrie acest an.

Doi reprezentanti ai UE, care au consultat raportul, au mentionat ca pana in prezent Ucraina a indeplinit doua criterii, referitoare la reforma sistemului judiciar si la legea presei. Ei au precizat ca raportul pune accentul pe aspectele pozitive.

”Exista progrese. Raportul va fi moderat pozitiv. Nu este vorba despre cosmetizarea realitatii, ci despre recunoasterea progreselor; de exemplu, au existat cazuri anticoruptie vizibile”, a declarat unul dintre oficiali, sub rezerva anonimatului.

In ultimele luni, in Ucraina au fost mediatizate cateva cazuri anticoruptie importante, precum arestarea sefului Curtii Supreme pentru luare de mita in valoare de 2,7 milioane dolari.

Alte criterii necesare pentru inceperea negocierilor de aderare la UE includ reforma Curtii Constitutionale, adoptarea unor masuri eficiente de combatere a spalarii banilor, legi pentru tinerea sub control a oligarhilor si salvgardarea drepturilor minoritatilor nationale.

O alta sursa din UE, familiarizata cu recomandarile UE pentru Kiev in legatura cu statul de drept, a adaugat: ”Cu privire la reforme, va fi jumatatea plina a paharului, nu am adopta niciodata un ton negativ fata de Ucraina pentru moment. Reformele sistemului judiciar au inregistrat unele progrese, desi inca exista unele esentiale de realizat. Nu totul este satisfacator”.

Raportul din aceasta saptamana este o etapa intermediara inaintea raportului oficial ce va fi publicat in luna octombrie si va fi prezentat miercuri reprezentantilor permanenti ai statelor membre pe langa UE. De asemenea, documentul va fi prezentat joi, la Stockholm, ministrilor de externe din UE.

Consiliul European va avea decizia finala cu privire la eventuala incepere a negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. Polonia si tarile baltice in general sprijina o procedura rapida de aderare a Ucrainei la blocul comunitar, in timp ce tari membre occidentale, precum Franta, Germania si Olanda, sunt mai reticente fata de aceasta idee.

Comentarii

Citește mai departe

Crin Antonescu, fost președinte al PNL, a lansat noi atacuri la adresa lui Ilie Bolojan chiar înainte de debutul ședinței conducerii PNL. ”Bolojan este un demagog rudimentar. A fost o guvernare proastă, care nu a reușit decât să reducă deficitul, dar ca la măcelărie, lovind în straturile cele mai defavorizate. Nu a făcut nimic pe […]
Geriatria reprezintă specialitatea medicală dedicată îngrijirii persoanelor vârstnice și constituie una dintre componentele fundamentale ale medicinei moderne, în contextul îmbătrânirii accelerate a populației. Procesul de înaintare în vârstă este însoțit de modificări biologice, funcționale și cognitive complexe, care determină o vulnerabilitate crescută la îmbolnăvire, complicații și reacții adverse la tratamente. În acest context, medicul geriatru […]
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni după ședința conducerii PSD că partidul nu fusese informat în prealabil despre intenția președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. „Să vedem ce se va întâmpla. Nu am luat decizia de susținere. Nu am știut de desemnarea lui Adrian Veștea”, a afirmat […]
Germania, Franța, Regatul Unit și Italia și-au exprimat luni disponibilitatea de a ridica sancțiunile împotriva Iranului în urma anunțării unui memorandum de înțelegere între Washington și Teheran și au considerat „vital” ca negocierile detaliate dintre Statele Unite și Iran să se încheie cu succes și ca acordul să intre în vigoare rapid și complet. „Suntem […]
Președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, a atacat, luni, înainte de ședința PNL, direcția în care conducerea Partidului Național Liberal îndreaptă formațiunea și a susținut că România are nevoie rapid de constituirea unui guvern stabil, pro-occidental și capabil să ia decizii. Într-un mesaj adresat colegilor de partid, Thuma a afirmat că nu poate rămâne tăcut în […]