Ucraina pregateste o contraofensiva simuland jocuri de razboi organizate de Pentagon in Germania: „Ii ajutam sa ia deciziile corecte pe campul de lupta”

externe

ucraina, f 16

Armata americana a organizat toata saptamana trecuta simulari la baza de la Wiesbaden (Germania) pentru a pregati noi ofensive ale fortelor Kievului. Cativa zeci de membri ai statului major ucrainean au participat la aceste exercitii, numite „wargames” (jocuri de razboi) in jargonul militar, menite sa ajute la planificarea urmatoarele manevre, scrie Le Monde.

„Ceea ce facem noi este sa furnizam (…) mecanismele necesare pentru a efectua un exercitiu de luare a deciziilor. Nu le spunem noi ce sa faca sau cum sa faca. Noi doar ii ajutam sa ia deciziile corecte pe campul de lupta”, a explicat generalul Mark Milley, seful Statului Major interarme al SUA, in timpul unei vizite efectuate joi, 2 martie, la baza militara, unde se afla cartierul general al fortelor americane pentru Europa si Africa. „Ucrainenii deplaseaza lucruri pe harti pentru a determina care este cea mai buna cale de actiune, care sunt avantajele si dezavantajele (…). Este un lucru obisnuit, pe care il fac toti militarii”.

„Wargame-ul” nu este nimic nou. Popularizata de prusaci in secolul al XIX-lea, care au numit-o „Kriegsspiel”, aceasta situatie asemanatoare unui joc permite armatelor sa simuleze operatiuni impotriva unui adversar care este capabil sa reactioneze.

„Atunci cand este bine facut, un ‘wargame’ poate determina cea mai buna distributie a fortelor, poate anticipa ceea ce poate merge prost… Este un adevarat instrument de planificare”, a declarat Thibaut Fouillet, cercetator la Fundatia pentru Cercetare Strategica (FRS) si autor al cartii Wargaming: un instrument de cercetare strategica (L’Harmattan, 2022).

Incepand cu cel de-al Doilea Razboi Mondial, Statele Unite au utilizat pe scara larga „wargaming-ul”, fie pentru a-si antrena ofiterii, fie pentru a se pregati pentru operatiuni militare reale.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: