externe

UE intensifica sprijinul militar pentru Ucraina

Uniunea Europeana isi intensifica sprijinul militar pentru Ucraina prin lansarea luni a unei misiuni de formare a 15.000 de soldati ucraineni pe teritoriul sau si o noua transa de 500 de milioane de euro pentru aprovizionarea cu arme, comenteaza agentia AFP citata de Agerpres.

Ministrii de externe ai celor 27 de tari membre vor aproba luni aceste doua decizii, in cursul unei reuniuni la Luxemburg, iar misiunea va fi operationala imediat, a precizat o sursa diplomatica.

Mai multe misiuni de formare sunt, de fapt, in curs de desfasurare in diferite state membre, in special in Germania si Franta, unde militari ucraineni sunt instruiti sa foloseasca tunuri, lansatoare de rachete si sisteme de aparare antiaeriana furnizate de europeni.

Franta va forma „pana la 2.000 de soldati ucraineni” pe teritoriul sau, a anuntat sambata ministrul francez al apararii, Sebastien Lecornu, intr-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.

Este vorba de a acoperi astfel trei nivele: „formarea generala a combatantului”, „apoi, pe nevoi specifice raportate de ucraineni, precum logistica”, si „un al treilea nivel de formare privind materialele furnizate”, a explicat el.

Aceste misiuni de formare vor putea beneficia de fonduri alocate de Facilitatea Europeana pentru Pace (EPF), fondul creat in afara bugetului european pentru a ajuta militar Ucraina.

In total, obiectivul este ca 12.000 de militari ucraineni sa primeasca o „formare de baza”, iar alti 2.800 „formatiuni specializate”, a explicat o sursa europeana.

Misiunea europeana va completa formarea asigurata de britanici si americani.

Polonia va servi drept hub pentru misiune, deoarece „este usa de iesire pentru ucraineni si usa de intoarcere”, s-a subliniat. Germania, la randul ei, vrea sa formeze o brigada ucraineana.

Pentru faza de lansare a misiunii este prevazut un buget de 50 pana la 60 de milioane de euro pe an, s-a precizat la Bruxelles. Trebuie confirmat luni concomitent cu acordarea unei noi finantari de 500 de milioane de euro din facilitatea de armament, ridicand efortul europenilor la 3 miliarde de euro, la care „se adauga contributiile bilaterale, care sunt mult mai importante”.

„Un buget pentru sapte ani a fost cheltuit in sapte luni”, a subliniat un inalt oficial european. Europenii vor trebui sa cotizeze din nou. Germania, Franta, Italia si Spania sunt cei mai mari patru contributori.

Seful diplomatiei ucrainene, Dmitro Kuleba, urmeaza sa participe la reuniune prin videoconferinta.

Parisul trebuie sa confirme livrarea catre Ucraina a sase noi tunuri Caesar (pe langa cele 18 deja trimise), mai multe obuziere de 155 mm, lansatoare de rachete LRU – echivalentul francez al sistemele americane HiMARS – si sisteme de aparare antiaeriana Crotale impotriva dronelor folosite de rusi. Germania si Spania au anuntat, de asemenea, furnizarea de sisteme de aparare aeriana.

Dronele au devenit „un atu” in conflictul din Ucraina. Europenii denunta furnizarea de astfel de arme Rusiei de catre Iran, incalcand rezolutiile Natiunilor Unite, ceea ce Teheranul dezminte.

Seful diplomatiei europene, Josep Borrell, i-a exprimat aceste ingrijorari ministrului iranian Hossein Amir-Abdollahian in cursul unei discutii telefonice vineri.

El a cerut, de asemenea, incetarea imediata a „represiunii violente” a manifestatiilor declansate de moartea unei tinere, in urma cu o luna, arestata de politia iraniana a moravurilor.

UE ii va sanctiona luni pe seful acestei politii si alti 12 oficiali considerati responsabili pentru aceasta represiune. Amir-Abdollahian a denuntat aceasta perspectiva, cerand UE sa adopte o „abordare realista” in fata acestor manifestatii.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

7 ore ago

BBC: Trecerea la masinile electrice ramane fara… curent?

O analiza a BBC constata ca vanzarile de masini electric ear trebui sa creasca, aceasta…

7 ore ago

Presedinta Georgiei a respins legea privind „influenta straina.” Veto-ul va putea fi anulat de Parlament

Presedinta Georgiei, Salome Zurabisvili, a anuntat sambata ca a respins prin veto legea privind "influenta…

7 ore ago

Polonia va cheltui 2,3 miliarde de euro pentru un „scut estic”. Sistemul de fortificatii a inceput sa fie deja construit

Polonia va investi peste 2,5 miliarde de dolari (2,3 miliarde de euro) in incercarea de…

7 ore ago

Starea de sanatate a premierului slovac Robert Fico: grava, dar „pronostic pozitiv”, spune ministrul slovac al Sanatatii

Pronosticul privind starea de sanatate a premierului slovac Robert Fico dupa tentativa de asasinat „este…

7 ore ago