Ultimul termen al procesului in care un fost judecator al CCR este judecat pentru coruptie

news

Inalta Curte de Casatie si Justitie a programat pentru marti ultimul termen in dosarul in care fostul judecator al Curtii Constitutionale Toni Grebla este judecat pentru mai multe infractiuni, printre care si trafic de influenta.

Dosarul a fost trimis de DNA in instanta in septembrie 2015 si pe parcursul celor 34 de termene de judecata au fost audiati zeci de martori, au fost ascultate interceptarile de la dosar iar judecatorii i-au respins lui Toni Grebla o cerere de sesizare a Curtii Constitutionale, anunta Agerpres.

Toni Grebla a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta (trei infractiuni) din care una in forma continuata, efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia in scopul obtinerii pentru sine si pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infractional organizat si fals in declaratii in forma continuata (13 acte materiale).

In acelasi dosar, mai sunt judecati Ion Bircina, administrator al mai multor societati comerciale, Mihai Prundianu, administrator al unei societati comerciale, Grecu Gheorghe si Victor Dolghi, cetatean din Republica Moldova.

DNA sustine ca, in perioada 2010-2015, Toni Grebla, aflat in exercitarea functiilor de senator (2010 – 2013) si judecator la Curtea Constitutionala (2013 – 2015), a pretins si primit de la omul de afaceri Ion Bircina, cu titlu de foloase necuvenite, folosinta gratuita, service-ul si asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, in echivalent de 56.070 euro.

De asemenea, Toni Grebla este acuzat ca ar fi primit: folosinta gratuita a unui post telefonic inregistrat pe o firma, in cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 lei; materiale electorale pentru campania electorala privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afise si alte materiale electorale, in cuantum total de 8.973 lei.

In schimbul acestora, potrivit procurorilor, Grebla i-a promis lui Bircina ca va interveni si va determina functionari publici – din cadrul societatilor si companiilor nationale cu capital de stat, ministere, autoritati publice centrale si locale – sa indeplineasca si sa urgenteze realizarea unor acte ce intrau in atributiile de serviciu ale acestora, astfel incat firmele controlate de Bircina (cu interese in domenii de activitate diversa – energie, transport fier vechi) sa obtina contracte comerciale sau alt tip de facilitati comerciale.

Potrivit DNA, in perioada 2008 – 2012, punctual in legatura cu campaniile electorale din 2008 si 2012, Grebla a primit foloase electorale necuvenite in cuantum total de 100.000 euro (cate 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bircina, in schimbul promisiunii de a interveni si determina functionari publici sa urgenteze realizarea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu in folosul firmelor controlate de Bircina.

Totodata, in perioada 2009 – 2015, Toni Grebla a pretins si primit, direct si indirect, de la Mihai Prundianu mai multe foloase necuvenite in cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentand investitii in curs consemnate in lista activelor unei societati comerciale (un tractor cu remorca si marfa aflata in custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struti, materiale de tip tamplarie PVC si alte materiale de constructie pentru reabilitarea cladirilor unei ferme din judetul Gorj); 121.007 lei, reprezentand cheltuielile salariale pentru sase angajati in perioada 2011 – 2015, pe firma Camera de Comert si Industrie Romania – Japonia (care lucrau in realitate la o ferma din Buduhala – Telesti).

In schimb, Grebla Toni a promis ca va interveni si determina functionari publici din cadrul companiilor si societatilor nationale, respectiv autoritati publice centrale si locale, in folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese in domeniul energiei.

Procurorii mai arata ca in perioada 2010 – 2015, Grebla a efectuat activitati specifice calitatilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societatii) si director general (operatiuni financiare ca acte de comert), incalcand dispozitiile legale privind incompatibilitatile aplicabile judecatorilor de la Curtea Constitutionala si senatorilor.

”Incepand cu luna august 2014, inculpatul Grebla Toni a constituit un grup infractional organizat impreuna cu inculpatii Bircina Ion si Dolghi Victor, avand drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligatiilor fata de statul roman in activitatea comerciala de export produse alimentare catre Federatia Rusa prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sanctiuni economice de export, asa cum avea Uniunea Europeana din partea Federatiei Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisa folosirea, la autoritatea vamala, a documentelor de transport si comerciale falsificate (in sensul ascunderii provenientei reale a bunurilor – tara din Uniunea Europeana)”, mai spune DNA.

DNA precizeaza ca, in perioada 2008-2015, Toni Grebla a omis sa declare ”in cele 13 declaratii de avere” faptul ca a dobandit de la o ruda, printr-un contract de donatie, un teren in suprafata de 10.000 mp, situat in extravilanul comunei Telesti, judetul Gorj.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: ,


Comentarii: