Umilinta pentru Guvernul PSD-ALDE. Grindeanu a primit o lista de la americani cu prevederi privind respectarea statului de drept

politica

O delegatie a companiilor americane a oferit premierului Sorin Grindeanu o foaie de parcurs, scrisa de experti de la Washington, cu prevederi referitoare la statul de drept, transparenta si eficienta, pe care oamenii de afaceri din SUA le considera prioritare pentru dezvoltarea afacerilor intre cele doua parti.

Sorin Grindeanu a avut miercuri o intalnire cu o delegatie condusa de Eric Stewart, presedintele Consiliului de Afaceri Americano-Roman (AMRO). Desi a abordat un limbaj diplomatic, Stewart i-a pus foarte clar in vedere premierului sa respecte prevederile din lista pentru ca firmele din SUA sa continue sa investeasca in Romania.

Statul de drept, transparenta, eficienta, acestea sunt incluse intr-o foaie de parcurs pe care am prezentat-o celor doua guverne (SUA si Romania n.r.). Mi se pare o parte extrem de normala in a face afaceri, pentru ca prioritatile sa fie focusate clar ambelor guverne. In trecut, Guvernul SUA a lucrat foarte aproape cu Guvernul roman pe toate aceste chestiuni. Am vazut foarte mult progres si companiile noastre se simt increzatoare ca atunci cand fac afaceri in Romania totul va fi corect, legal si transparent. Un exemplu vizavi de aceasta incredere este aceasta misiune de afaceri care a fost prezenta aici, cea mai mare misiune de afaceri adusa vreodata in Romania. Companiile sunt foarte entuziasmate de ce se intampla”, a spus Stewart, la finalul intalnirii, citat de Agerpres.

sua

El a precizat ca foaia de parcurs a fost pregatita de experti din Washington care sunt familiarizati cu domeniul de afaceri si cu Romania.

„Tarile noastre au fost intotdeauna foarte bune prietene si speram ca relatia noastra economica sa ajunga la fel de buna precum cea politica. Romania are multe avantaje competitive, cele mai notabile sunt educatia. Cand noi venim in anumite tari nu avem o primire prea calduroasa, dar din partea dumneavoastra si a poporului avem parte o primire calduroasa. Noi, la consiliul de afaceri AMRO, am pregatit o foaie de parcurs pentru ca Guvernul dumneavoastra sa o ia in considerare. A fost pregatita de multi experti din Washington care sunt familiarizati cu domeniul de afaceri si cu Romania”, a mai aratat oficialul AMRO.

„Domnul Stewart mi-a spus si ambasadorul, excelenta sa, ca e cea mai puternica delegatie economica care a fost prezenta in acesti ani in Romania, ceea ce ne face optimisti pentru viitor. Nu a fost o intalnire de curtoazie. S-au discutat lucruri concrete, proiecte concrete pe care putem sa le dezvoltam si pe care le vom dezvolta in anii urmatori. Pe parcursul zilei de azi si de maine vor avea intalniri ministri cu reprezentantii companiilor prezente astazi la intalnire, fie ca vorbim de sanatate, aparare, transporturi, energie, finante si asa mai departe, ceea ce duce la ce ne dorim, si anume pasi concreti pentru intarirea parteneriatului strategic pe care Romania il are cu SUA”, a spus Grindeanu

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: