Un avion al companiei romanesti Legend Airlines a fost retinut la sol in Franta, existand suspiciunea ca ar fi fost folosit pentru trafic de persoane

Un avion al companiei romanesti Legend Airlines a fost retinut la sol in Franta existand suspiciunea ca ar fi fost folosit pentru trafic de persoane
Un avion care transporta 303 pasageri indieni a fost retinut pe un aeroport din nord-estul Frantei, existand suspiciunea ca a fost folosit pentru trafic de persoane, relateaza presa franceza citata de BBC.

Airbusul A340 zbura din Emiratele Arabe Unite catre capitala Nicaragua, Managua. Acesta a fost retinut joi in timpul unei escale tehnice pe micul aeroport Vatry din departamentul Marne, dupa o „informare anonima”, spun procurorii.

Mai multe persoane se afla in aeroport, pe care politia l-a inchis.

O ancheta a fost declansata cu privire la conditiile si scopul calatoriei, au spus oficialii locali. Ei au adaugat ca se crede ca unii dintre pasageri sunt migranti ilegali.

Un comunicat al prefectului din Marne spunea ca la inceput pasagerilor li s-a permis sa ramana in aeronava, dar ulterior salonul de sosiri al aeroportului a fost transformat intr-o zona de asteptare cu paturi.

Se spune ca aeronava ar fi detinuta de compania romana de chartere Legend Airlines.

Comments are closed.

Citește mai departe

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri, 13-14 octombrie, un atac masiv cu rachete balistice asupra Kievului, lovind clădiri rezidențiale și infrastructura energetică a capitalei ucrainene. Cel puțin trei persoane au murit și alte 22 au fost rănite, potrivit celui mai recent bilanț comunicat de autorități. Președintele Volodimir Zelenski a denunțat faptul că […]
Prima conferință de presă susținută de Katie Zacharia, noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a provocat nemulțumiri chiar în interiorul administrației Donald Trump. Mai mulți consilieri prezidențiali au descris prestația acesteia drept „dezastruoasă”, „stângace” și „nefirească”, punând sub semnul întrebării capacitatea sa de a face față funcției. Conferința a durat numai 15 minute, iar […]
Autoritățile române au emis miercuri dimineață, 14 octombrie, un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, după detectarea unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina. ISU a trimis populației un mesaj de avertizare Ministerul Apărării Naționale (MApN) a ridicat de la sol două avioane de luptă F-16 pentru monitorizarea situației. Potrivit datelor comunicate […]
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar după intervenția chirurgicală la care a fost supus marți, 13 octombrie, la Spitalul Gemelli din Roma. Medicii i-au extirpat lobul inferior al plămânului drept, iar analizele efectuate în timpul operației au confirmat prezența unui adenocarcinom pulmonar. Intervenția s-a desfășurat […]
Un bărbat de 59 de ani din județul Olt a fost arestat preventiv după ce a furat un autoturism în care se afla un copil și a provocat un accident rutier. Individul, care nu avea permis de conducere, s-a urcat la volan în stare avansată de ebrietate și a condus până când a pierdut controlul […]