Un deputat PNL ii cere lui Marcel Vela sa intervina dupa decizia scandaloasa a DIICOT: „Ministerul de Interne are prerogative”

politica

trimitere in judecata, 10 august, dosar, sindile, cucos, cazan, tortionari, Liviu Dragnea

Liberalul Ovidiu Raetchi, vicepresedinte al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor, afirma ca decizia DIICOT in dosarul 10 august trebuie luata ca atare si respectata, aceasta putand fi verificata doar in cadrul unui control ierarhic deja anuntat.

„Ca orice hotarare a procurorilor sau a judecatorilor, decizia DIICOT in dosarul 10 august trebuie luata ca atare si respectata, aceasta putand fi verificata doar in cadrul unui control ierarhic deja anuntat. Sute de protestatari nevinovati din societatea civila -, dar si membri ai PNL sau ai Opozitiei anti-Dragnea – au fost raniti si gazati atunci, deci nemultumirea sociala este impartasita sincer de fiecare liberal”, scrie Raetchi pe Facebook.

El subliniaza ca „exista, insa, o prerogativa disciplinara ce poate fi folosita de Ministerul de Interne”.

„In contextul de azi, devine esential sa aflam rezultatele anchetei interne pentru identificarea si sanctionarea – macar pe linie disciplinara! – a celor care se fac responsabili de abuzurile comise impotriva protestatarilor pasnici. In plus, pe o serie de capitole relevante cercetarea penala continua – si am incredere ca procurorii vor face dreptate. Fara sanctiuni si imbunatatiri legislative, 10 august va fi un precedent periculos pentru functionarea in limite constitutionale a institutiilor de forta si, implicit, pentru democratia din Romania”, arata liberalul.

Ovidiu Raetchi sustine ca „lucrurile nu vor ramane asa in privinta represiunii coordonate de PSD”.

„Lucrurile se vor schimba si in privinta modului in care Jandarmeria gestioneaza adunarile publice, pentru ca proiectul de lege menit sa largeasca dreptul de protest este finalizat, semnat si intra deja pe circuitul legislativ. Lucrurile nu vor ramane asa!”, mai scrie liberalul.

Marcel Vela, ministrul de Interne, a declarat in decembrie 2019 ca reprimarea protestelor de la 10 August a fost pregatita dupa un plan minutios.

„Regizorii au fost oameni din sistem in legatura cu politicienii care au decis interventia in anumite etape, in anumite moduri si premeditand-o in modul de organizare”, a declarat Marcel Vela la Digi24.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: