Un evreu ortodox da in judecata compania americana JetBlue pentru discriminare religioasa, dupa ce a fost coborat dintr-un avion dup ace a refuzat sa stea langa o femeie

externe

Un evreu ortodox da in judecata compania americana JetBlue, acuzand-o de discriminare religioasa, sustinand ca a fost scos dintr-un avion pentru ca a incercat sa-si schimbe locurile dupa ce a refuzat sa stea langa o femeie, potrivit Business Insider.

Abraham Lunger, un evreu ortodox, urma sa zboare de la Aeroportul International Palm Springs la Aeroportul International John F. Kennedy. Din cauza convingerilor sale religioase, el poate sta langa o femeie doar daca aceasta ii este ruda de sange sau sotia lui, se arata in proces.

Cuplului nu li s-au atribuit locuri alaturate, iar la poarta, sotia sa a intrebat un agent de bilete JetBlue daca Lunger poate fi asezat langa fie ea, fie langa un barbat, din cauza credintelor sale religioase si i s-a spus ca ar putea incerca sa faca schimb cu alti pasageri, conform procesului.

Dar cei doi nu au fost asezati impreuna. Lunger s-a asezat, dar apoi a vazut ca o femeie se pregatea sa se aseze langa el. „S-a ridicat in liniste de pe scaun si a stat in picioare pe culoar”, se arata in dosar.

Dar inainte de a putea cere unui alt pasager sa schimbe locurile, o insotitoare de bord a „tipat” la el sa se intoarca la locul sau. Lunger i-a explicat insotitoarei ca incearca sa-si schimbe locul din cauza credintelor sale religioase, dar ea „a refuzat sa accepte aceasta explicatie si a incercat sa-l impiedice sa schimbe locurile cu un alt pasager care fusese de acord sa faca acest lucru”. Alti pasageri care au auzit aceasta conversatie s-au oferit si ei sa schimbe locurile, conform procesului.

Pilotul le-a spus apoi lui Lunger si tovaraselor sale de calatorie – sotia lui si o alta femeie – ca nu poate schimba locurile, deoarece ar provoca un dezechilibru de greutate.

Desi barbatul nu ar fi incercat sa-I forteze pe alti pasageri sa schimbe locul cu el si nici nu a ridicat vocea, pilotul le-a spus celor trei sa coboare din avion.

Lui Lunger si celor doua insotitoare ale sale de calatorie li s-a spus ca nu au voie sa-si ia valizele si ca nu li se va asigura cazare peste noapte, mancare sau transport, se spune in dosar. Conform procesului, ei au rezervat bilete pentru ziua urmatoare si au trebuit sa plateasca atat diferenta de pret, cat si o taxa de schimbare a biletului.

Procesul, care acuza JetBlue de discriminare religioasa si rasiala, urmareste obtinerea de despagubiri compensatorii, daune punitive si plata onorariilor avocatilor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: