Un fost ofiter CIA a pledat vinovat in procesul in care este acuzat de zeci de abuzuri sexuale

externe

agent CIA, violuri, judecat, vinovat

Un fost ofiter CIA acuzat ca a drogat si a agresat sexual cel putin 25 de femei in timpul diferitelor detasari peste hotare a pledat vinovat la acuzatiile federale de abuz sexual.

Potrivit Sky News, Brian Jeffrey Raymond a pastrat aproape 500 de inregistrari video si fotografii pe care le-a facut cu femei goale si inconstiente, inclusiv multe in care poate fi vazut deschizandu-le pleoapele, pipaindu-le sau stand deasupra lor.

Procurorii au declarat ca imaginile urmaresc o mare parte din cariera lui Raymond, cu victime din Mexic, Peru si alte tari. Barbatul in varsta de 47 de ani a fost descris ca un pradator sexual experimentat, care tinea o evidenta detaliata a potentialelor victime, organizata dupa nume, etnie si note privind caracteristicile lor fizice.

Anchetatorii care i-au cercetat dispozitivele au gasit un istoric de cautari online incriminator pentru cuvinte precum „Ambien si alcool si lesin” si „vodca si valium”.

Intr-un e-mail catre o farmacie online, Raymond a scris: „Buna ziua, aveti hidrat de clor pentru insomnie?”.

Cand a fost arestat, in urma cu trei ani, Raymond fusese detasat in Ciudad de Mexico, unde intalnea femei pe aplicatii de intalniri si le invita la apartamentul sau inchiriat de ambasada pentru a bea ceva.

El a fost descoperit abia in 2020, dupa ce o femeie dezbracata pe care Raymond a cunoscut-o pe Tinder a strigat dupa ajutor de la balconul sau, determinand un vecin ingrijorat sa sune la autoritati.

Oficialii americani au inceput sa identifice victimele, care au descris toate ca au suferit o forma de pierdere a memoriei in timpul petrecut cu el.

Procurorii intentioneaza sa cheme pana la 14 presupuse victime in timpul procesului. Ca parte a acordului anuntat marti, Raymond a pledat vinovat la patru din cele 25 de capete de acuzare, inclusiv abuz sexual, constrangere si transport de materiale obscene.

Procurorii au respins cea mai grava acuzatie de abuz sexual in forma agravanta.

CIA a condamnat in mod public crimele lui Raymond, iar in luna mai directorul CIA, William Burns, a lansat o serie de reforme pentru a simplifica cererile de despagubire, a sprijini victimele si a-i disciplina mai rapid pe cei implicati in abateri.

Cazul a fost doar cea mai recenta situatie jenanta pentru CIA, care in ultimele luni a fost criticata cu privire la gestionarea adesea secreta a reclamatiilor de comportament sexual neadecvat in cadrul agentiei de spionaj.

 

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: