news

Un fost presedinte CCR, socat de ce-i face Florea lui Kovesi: Asta nu-i ancheta, asta e tortura!

Fostul presedinte al CCR Augustin Zegrean se declara ingrozit de modul in care e tratata Laura Codruta Kovesi, care ieri a fost tinuta 5 ore la Sectia de Investigare a Magistratilor, chemata sa fie audiata intr-un dosar, dar inculpata pe loc intr-un altul, fara a fi respectate legile si procedurile.

„In tara asta nu este pedepsit hotul, este pedepsit cel care prinde hotii, dupa principiul ca ‘nicio fapta buna nu ramane nepedepsita’. Trecand la ce am auzit ca spune doamna procuror-sef european, sigur ca nu este in regula. Daca este o plangere impotriva ei, procuratura trebuie sa o verifice, sa o cerceteze si sa dea o solutie. Dar trebuie sa ii respecte drepturile procesuale.

Nu se poate sa o chemi astazi, sa o pui sub invinuire intr-un dosar despre care nici macar nu stia nimic, sa nu-i dai timp sa-l studieze, sa afle despre ce este vorba. Daca este asa cum a povestit, (i se aducea cate un act incomplet din cand in cand, intr-un birou – n.red.), asta nu-i ancheta, asta e tortura. Trebuie sa mearga acolo cu un avocat. Avocatii stiu cand se fac abuzuri in anchete si stiu cum sa le stopeze.

Doamna Kovesi cred ca a mizat pe buna credinta a procurorilor, dar se pare ca nu este asa. Daca vor sa-i arate cat pot sa fie ei de tari si de puternici… nu asa se procedeaza. Mai ales cu un om care a fost atatia ani procuror si sef de procurori. Ea are posibilitatea sa se apare cu un avocat, singura nu va reusi. Nimeni nu poate sa invinga singur sistemul”, a declarat Augustin Zegrean, la Digi24.

Fostul sef al CCR considera ca, in ciuda intentiei Guvernului PSD-ALDE, toate aceste anchete si modul in care e tratata Kovesi o ajuta in obtinerea functiei de procuror-sef european.

„Ati vazut ca cei mai multi dintre parlamentarii europeni sunt de partea ei, marea majoritate a presei europene si mondiale la fel, a primit o decoratie de la universitate mare in lume (Harvard – n. red.). Toata incercarea de a o compromite a avut un efect invers. Se stie in Europa ce se intampla aici. Nu mai poti sa pacalesti pe nimeni”, spune Zegrean.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Presedintele libertarian Javier Milei face minuni in Argentina: inflatia in aceasta tara a scazut de la 300% la doar 11% in doar cateva luni

Argentina a fost, de-a lungul timpului, o tara cu guverne falimentare, colapsuri economice si incapacitate…

13 minute ago

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a intalnit cu premierul armean Nikol Pasinian, dupa luni de tensiuni intre cele doua parti

Presedintele rus Vladimir Putin a avut miercuri o intrevedere cu premierul armean Nikol Pasinian, a…

28 de minute ago

Partidul vicepremierului italian Matteo Salvini, dat in judecata de o tanara a carei imagine a fost folosita pentru un afis electoral rasist al acestuia

O femeie a carei fotografie a fost folosita fara acordul ei intr-o campanie de afisare…

43 de minute ago

Presedintele Klaus Iohannis, la decernarea premiilor Distinguished International Leadership: „SUA nu au un aliat mai bun decat Romania”

Presedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul…

58 de minute ago

Seful contraspionajului polonez: „Moscova este pregatita sa invadeze parti din Estonia si Suedia pentru a testa reactia Occidentului”

Vladimir Putin este pregatit sa lanseze o invazie asupora unor tari NATO si sa anexeze…

11 ore ago

Filmare la Cluj, doi politisti se chinuie sa retina un individ agresiv. Politista pulverizeaza spray si in fata colegului ei – Video

Doi politisti din Cluj s-au chinuit miercuri sa bage in masina politiei un individ care…

9 ore ago