Un fost procuror federal american sustine ca un biletel rupt ar putea fi cheia prabusirii lui Trump, dovedind intentia acestuia de a anula alegerile din 2020 – VIDEO

externe

procuror federal, biletel, insurectie, 6 ianuarie, Donald Trump, pericol, al doilea mandat

Fostul procuror federal Andrew Weissmann a indicat ca un biletel care avea scrise pe el cateva cuvinte si a fost ulterior rupt ar releva „in mod absolut” intentia lui Donald Trump de a anula pierderea alegerilor din 2020 in fata presedintelui Joe Biden.

Jonny McEntee, consilier al lui Trump, a scris biletul dupa ce secretarul de atunci al armatei americane, Ryan McCarthy, si seful de stat major al armatei americane, James McConville, au emis o declaratie in decembrie 2020 in care spuneau ca armata nu poate determina rezultatul unor alegeri americane, scrie Huffington Post.

McEntee a scris: „[Secretarul interimar al Apararii] Chris Miller a vorbit cu amandoi si anticipeaza ca nu vor mai iesi alte declaratii. (Daca va mai fi vreuna, Trump ii va concedia).”

Biletul rupt a fost reconstituit si a aparut ca parte a investigatiei Comisiei din Camera Reprezentantilor cu privire la revolta din 6 ianuarie, de la Capitoliul SUA. Micul petic de hartie este mentionat si in noua carte a jurnalistului Jonathan Karl de la ABC News, „Tired of Winning: Donald Trump and the End of the Grand Old Party”.

Procurorul Weissman s-a declarat ingrijorat de faptul ca Trump, care a fost pus sub acuzare pentru presupusele sale eforturi de a zadarnici democratia si de a arunca in aer rezultatul din 2020, a invatat acum „parghiile puterii”, pe care va sti cum sa le foloseasca imediat in cazul in care va castiga un al doilea mandat. „Cartea lui Jonathan Karl descrie lucruri uluitoare din interiorul administratiei Trump, dar ma tem ca aceste lucruri ar pali fata de ceea ce asteapta America in eventualitatea unui alt mandat al lui Donald Trump”, a avertizat Weissman.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: