Un tribunal canadian il obliga pe psihologul Jordan Peterson sa urmeze un curs pentru folosirea retelelor de socializare din cauza unor postari controversate despre ideologia transgender

externe

Renumitul psiholog si autor canadian Jordan Peterson va fi obligat de un tribunal din Ontario, Canada, sa urmeze un curs „pentru folosirea retelelor de socializare” din cauza postarilor sale controversate din ultimii ani, potrivit Fox News.

Peterson, profesor emerit la departamentul de psihologie al Universitatii din Toronto si personalitate mass-media, a fost fortat sa respecte ordinul miercuri, dupa ce trei judecatori i-au respins plangerea inaintata impotriva Colegiului Psihologilor din Ontario.

Organismul a sustinut la inceputul acestui an ca mai multe postari ale lui Peterson pe retelele sociale ar putea fi privite drept o conduita profesionala gresita si i-a cerut sa urmeze un curs de formare in retelele sociale.

Peterson a generat controverse in ultimii ani, prin mai multe postari despre ideologia transgender, politicieni si alte subiecte. Anul trecut, psihologul a fost suspendat de pe Twitter, acum X, pentru criticile aduse actorului transgender Elliot Page.

„Iti amintesti cand mandria era un pacat? Si lui Ellen Page tocmai i-au fost extirpati sanii de catre un medic criminal”, a scris Peterson. Profesorul a fost reprimit pe platforma dupa preluarea companiei de social media de catre Elon Musk.

In acelasi an, Peterson a criticat si Sports Illustrated pentru ca a prezentat un model supraponderal pe coperta sa din mai, scriind: „Imi pare rau. Nu este frumos. Si nicio toleranta autoritarista nu va schimba asta”.

Pentru aceste postari si altele similare, Colegiul Psihologilor i-a ordonat lui Peterson sa urmeze un curs. Daca refuza, si-ar putea pierde licenta de psiholog in Ontario.

„Pentru a clarifica: s-a decis: fie ma supun unei recalificari in comunicarea pe retelele sociale, fie ma voi confrunta cu o audiere disciplinara si o posibila suspendare a licentei si a dreptului de a ma reprezenta ca psiholog”, a raspuns Peterson pe retelele de socializare in ianuarie.

Peterson a depus apoi o plangere impotriva Ordinului Psihologilor din Ontario, argumentand ca organismul nu are control asupra comentariilor sale politice de pe retelele sociale insa a fost respinsa in unanimitate de catre cei trei judecatori care au sustinut decizia organismului.

Peterson a sustinut ca postarile sale erau opinii personale „in afara serviciului” si nu facute in calitatea sa de psiholog. Cu toate acestea, unul dintre judecatori a scris ca: „Dr. Peterson se vede functionand ca psiholog clinician `in spatiul public larg`, unde pretinde ca ajuta `milioane de oameni`. Peterson nu poate vorbi ca membru al unei profesii reglementate fara a-si asuma responsabilitatea pentru riscul de vatamare care rezulta din faptul ca vorbeste in aceasta calitate”.

Intr-un interviu acordat CBC News, Peterson a declarat: „Le voi respecta regulamentele, dar nu o voi face in secret… Si motivul pentru care nu o voi face in secret este ca nu cred ca am a facut ceva rau.”

Intr-o postare pe X, fostul Twitter, de miercuri, Peterson a rezumat situatia pentru cei 4,6 milioane de urmaritori ai sai, declarand: „Deci, Curtea de Apel din Ontario a hotarat ca @CPOntario pot continua urmarirea penala. Daca aveti impresia ca exista libertate de exprimare in Canada, va faceti iluzii”.

„Voi face public fiecare aspect. Si vom vedea ce se intampla atunci cand transparenta totala este regula. Sa va vad!”, a adaugat el.

Peterson nu a raspuns imediat unei solicitari de comentarii din partea Fox News Digital.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: