USR a prins-o pe cea care a „furat” semnaturile pentru „Fara penali”: „Este ‘fata lui Hrebenciuc’, a comis fals in acte si abuz in serviciu”

politica

Senatorul USR Vlad Alexandrescu anunta ca USR a identificat persoana din conducerea Camerei Deputatilor care „comis fals in acte si abuz in serviciu” incercand sa trimita la Curtea Constitutionala doar o parte din cele peste 825.000 de semnaturi depuse de catre USR in Parlament, astfel incat numarul sa cada sub pragul de 500.000, cerut de articolul 150 din Constitutia Romaniei.

„‘Fata lui’ Hrebenciuc ar fi comis fals in acte si abuz in serviciu pentru a-i apara pe politicienii care se tem de initiativa cetateneasca ‘Fara penali in functii publice’.

Silvia Mihalcea, fost consilier parlamentar al lui Victor Hrebenciuc, fost director la Oficiul National al Registrului Comertului, este de 2 ani Secretarul general al Camerei Deputatilor. In ultimele 5 luni, Silvia Mihalcea a blocat cu rea-credinta initiativa cetateneasca Fara penali in functii publice.

Mihalcea si subordonatii ei, probabil la ordinul penalilor din Parlament, au vrut sa trimita la Curtea Constitutionala doar o parte din cele peste 825.000 de semnaturi depuse de catre USR in Parlament, astfel incat numarul sa cada sub pragul de 500.000, cerut de articolul 150 din Constitutia Romaniei. Angajati ai Camerei Deputatilor au ales sa ignore sute de mii de semnaturi, iar acest lucru il vom dovedi in instanta pentru ca Uniunea Salvati Romania ii va da in judecata pe cei care pun bete in roate vointei cetatenilor.

Va reamintesc ca daca initiativa Fara penali in functii publice va trece de Parlament si de referendum, nu vor mai intra niciodata in Parlament sau in administratia locala oameni ca Liviu Dragnea, Catalin Radulescu, Remus Borza, Constantin Nicolescu, Dan Sova, Antonie Solomon, Sorin Apostu, Mircia Muntean, Sabin Iliesi, Zsolt Nagy, Decebal Traian Remes, Relu Fenechiu, Nicolae Mischie, Adrian Nastase samd.

Tocmai de aceea politicienilor patati le este teama si fac tot ce le sta in putinta, chiar daca asta inseamna sa comita ilegalitati, pentru a bloca initiativa cetateaneasca ce a strans mai mult de 1 milion de semnaturi de la cetatenii onesti din Romania.

Luni vom fi la CCR pentru a superviza acest proces. Toate semnaturile valide trebuie sa ajunga la CCR, chiar daca asta ar insemna sfarsitul carierei lui Liviu Dragnea. Ne vom asigura luni ca cele peste 4.000 de dosare vor ajunge la CCR. Romanii vor o tara fara penali in functii publice!”, anunta Vlad Alexandrescu pe Facebook.

USR: Peste 200.000 de semnaturi pentru „Fara penali” au fost furate

Seful USR Dan Barna a anuntat in urma cu doua zile ca PSD incearca sa trimita la CCR un numar de semnaturi mai mic decat pragul de 500.000 impus de lege, ca sa invalideze initiativa. USR a constatat ca lipsesc foarte multe dosare depuse cu semnaturi depuse in Parlament, „fara nicio explicatie”. „Plangerea penala este pregatita”, spune Barna.

„ALERTA! Dragnea fura si dosare cu semnaturi Fara Penali. Am analizat nota pentru CCR intocmita de Secretariatul General al Camerei Deputatilor cu privire la semnaturile Fara Penali si am constatat cu stupoare ca apare o cifra suspecta de 591.097 de semnaturi inregistrate, in conditiile in care USR a depus peste 800.000 de semnaturi in Parlament, restul pana la un milion fiind inca blocate prin primarii din tara. In aceasta nota LIPSESC foarte multe dosare depuse, fara nicio explicatie. Tot in nota apare o cifra de 93.775 semnaturi care nu sunt atestate de primarii din motivele abuzive pe care le stiti deja (lipsa celui de-al doilea prenume sau adresa incompleta pentru ca lipseste etajul).

De fapt, PSD incearca sa trimita la CCR un numar de semnaturi mai mic decat pragul de 500.000 impus de lege, ca sa invalideze initiativa. Ajunge cu minciunile!

Avem documente stampilate ca sa demonstram fiecare semnatura depusa. Avem copii dupa dosare cu stampila Camerei Deputatilor. Este fals in acte oficiale ceea ce face Liviu Dragnea prin Secretariatul General, dupa ce a comis un abuz in serviciu si a blocat peste 100 de zile initiativa in Camera Deputatilor. Comanda politica a lui Dragnea a devenit mai importanta decat legea. Secretariatul Camerei Deputatilor nu avea competenta de a verifica semnaturile, ele au fost deja validate de primarii.

Maine la ora 11, INAINTE de trimiterea initiativei la CCR, vom clarifica situatia. Presedintele comitetului de initiativa Mihai Badea, alaturi de Stelian Ion si Cristina Pruna vor merge la Secretariatul General sa lamureasca lucrurile. Plangerea penala este pregatita”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: