Categories: news

Victor Ponta nu a scapat. Fostul premier are un nou dosar, instrumentat de procurorii de la Parchetul General

Purtatorul de cuvant al Directiei Nationale Anticoruptie, Livia Saplacan, a confirmat vineri, pentru Agerpres, ca procurorii au dispus clasarea pentru infractiunea de conflict de interese de care fusese acuzat fostul premier Victor Ponta, iar prin aceeasi ordonanta, in dosar, s-a decis declinarea competentei la Parchetul General pentru cercetari privind suspiciunea savarsirii unor fapte care nu sunt de competenta DNA.

„S-a dispus clasarea la data de 22 martie pentru infractiunea de conflict de interese (trei fapte) care fusese retinuta in sarcina lui Victor Ponta in calitatea sa de prim-ministru avand in vedere ca a intervenit o cauza de impiedicare a efectuarii urmariri penale ca urmare a respingerii de catre plenul Camerei Deputatilor a cererii de incuviintare transmisa de procurori. Pe de alta parte, in cauza respectiva, prin aceeasi ordonanta, s-a dispus disjungerea si declinarea competentei de solutionare catre PICCJ pentru suspiciunea savarsirii unor fapte care nu sunt de competenta DNA”, a precizat purtatorul de cuvant al DNA.

In iunie 2015, plenul Camerei Deputatilor a respins inceperea urmaririi penale fata de Victor Ponta, premier la acea data, pentru trei acuzatii de conflict de interese.

Conform DNA, el era acuzat ca l-ar fi desemnat pe Dan Sova ca ministru pentru Relatia cu Parlamentul si ulterior ministru delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine si ministru al Transporturilor, in conditiile in care ar fi beneficiat in trecut de foloase din partea acestuia si de dreptul de folosinta gratuita a unui autoturism.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Ciolacu, cu Negoita in spate: „PSD este cel mai european partid din Romania”. Negoita este trimis in judecata in trei dosare penale

Premierul Marcel Ciolacu a pretins, joi, de Ziua Europei, ca "Partidul Social Democrat este cel…

10 ore ago

Record negativ: Venezuela ar putea fi prima natiune care isi pierde toti ghetarii

Venezuela ar putea fi prima natiune din istoria moderna care si-a pierdut toti ghetarii dupa…

11 ore ago

Orban, la Timisoara: „Astazi, in Romania nu este o democratie autentica. Suntem condusi de noua nomenclatura si de noua securitate”

Presedintele Partidului Forta Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, joi seara, ca in Romania de astazi…

6 ore ago

Un roman a reusit sa-si faca praf Ferrari-ul intr-un accident intre Turda si Cluj-Napoca

Doi barbati au ajuns la spital si un Ferrari a fost facut praf in urma…

10 ore ago

Zelenski l-a demis pe seful serviciului de protectie si paza dupa ce doi agenti ai acestuia au fost acuzati de complot in vederea asasinarii presedintelui

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis joi pe seful serviciului de protectie, la doua zile…

10 ore ago

Slovenia va recunoaste statul palestinian pana la jumatatea lunii iunie

Guvernul sloven a initiat joi procedura de recunoastere a unui stat palestinian ca forma de…

11 ore ago