Video cu Putin intorcandu-i spatele ministrului apararii, vizionat de aproape 750.000 de ori

externe

Presedintele rus Vladimir Putin a parut ca ii intoarce spatele ministrului sau al apararii, Serghei Soigu, intr-un moment stanjenitor care a devenit viral, scrie Newsweek.

Luni, cei doi au mers la spitalul militar Visnevski din Moscova pentru a acorda medalii soldatilor care au fost raniti in timpul invaziei Kremlinului in Ucraina.

Aparenta jignire la adresa lui Soigu a parut sa ilustreze frustrarile generale ale rusilor fata de armata tarii si performantele sale, sau lipsa lor, in Ucraina.

In fata camerelor de luat vederi a Kremlinului, la spital, Soigu s-a pozitionat intr-o parte a trupelor asezate, dar presedintele a mers sa dea mana cu fiecare dintre soldati.

Odata amabilitatile incheiate, Putin s-a intors langa Soigu, care s-a indreptat spre presedinte pentru a spune ceva.

Cand l-a vazut pe Soigu pregatit sa-i vorbeasca, Putin s-a intors rapid spre stanga, lasandu-si ministrul apararii sa reactioneze cu stangacie la faptul ca s-a confruntat brusc cu spatele liderului sau.

Un clip al interactiunii a fost pus pe melodia „Caught Out There”, a cantaretei americane Kelis, al carei refren „I hate you so much right now” („te urasc atat de mult”) parea sa se potriveasca cu momentul.

„Nu trebuie sa fii expert in limbajul trupului pentru a intelege ce crede Putin in prezent despre ministrul sau al Apararii, Serghei Soigu”, a scris pe Twitter analistul de politica externa cu sediul la Kiev Jimmy Rushton, alaturi de clipul video care, pana miercuri, a strans aproape 750,000 de vizualizari.

Cand Putin a devenit presedinte, in 2000, Soigu era una dintre putinele figuri din cercul sau intim care nu provenea din orasul natal al presedintelui, Sankt Petersburg, si nici nu servea in serviciile de securitate ale Rusiei.

Soigu s-a nascut intr-un orasel din apropierea granitei cu Mongolia. Mama sa era ucraineana, in timp ce tatal sau era tuvan, un grup etnic originar din Siberia.

O figura proeminenta in politica rusa dupa prabusirea URSS, Soigu a devenit ministru pentru situatii de urgenta in anii 1990, functie pe care a detinut-o pana in 2012. Apoi a fost numit ministru al apararii, desi, in ciuda panopliei de medalii pe care le poarta, nu avea experienta militara.

Putin si Soigu au fost frecvent fotografiati impreuna petrecand vacante in salbaticia rusa, cu imagini difuzate in presa nationala in care apar la vanatoare si pescuit.

Desi nu este clar daca cei doi s-au certat, Soigu a fost aspru criticat de bloggerii militari rusi si de alte persoane pentru gestionarea razboiului din Ucraina.

Luni, Putin a descris fiecare soldat din spital ca fiind un „erou”, un statut care se aplica tuturor celor care iau parte la ceea ce el numeste operatiunea militara speciala, „fara exceptie”, a adaugat el, potrivit agentiei de presa de stat RIA Novosti.

Liderul rus a mai spus ca, odata recuperati, soldatii raniti ar trebui sa isi continue serviciul militar si sa formeze viitorul personal de comanda al Fortelor Armate. „Oameni ca voi, fara nicio indoiala, sunt necesari pentru tara, pentru Patria Mama, pentru Fortele Armate”, a spus el, potrivit The Moscow Times.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: