VIDEO: Soldatii rusi isi acuza comandantii ca au folosit „trupe de bariera” pentru a-i impiedica sa se retraga

externe

Membrii unei unitati de asalt rusesti recent formate spun ca comandantii lor au desfasurat trupe pentru a-i impiedica sa se retraga si i-au amenintat cu moartea dupa ce au suferit pierderi „uriase” in estul Ucrainei, scrie The Guardian.

Intr-un videoclip adresat presedintelui Vladimir Putin, un grup de aproximativ doua duzini de barbati in uniforma militara spun ca sunt ramasitele Storm, o unitate din cadrul Ministerului Apararii.

„Am stat sub foc deschis de mortiere si artilerie timp de 14 zile”, se aude Alexander Gorin, un soldat rus, in materialul care a aparut pentru prima data vineri pe canalele rusesti Telegram. „Am suferit pierderi uriase. Treizeci si patru de persoane au fost ranite si 22 au murit, inclusiv comandantul nostru”.

Un alt soldat a declarat ca unitatea era formata din 161 de oameni la inceputul operatiunilor.

Gorin a spus ca oamenii sai au luat decizia de a se intoarce la sediul central al armatei ruse, dar superiorii lor le-au refuzat evacuarea: „Au plasat trupe de bariera in spatele nostru si nu ne lasau sa parasim pozitia. Ne ameninta ca ne vor distruge unul cate unul si ca unitate.”

Trupele de bariera sau fortele antiretragere sunt unitati militare pozitionate in spatele fortelor din prima linie pentru a mentine disciplina si a impiedica fuga soldatilor.

„Comandantii nostri sunt o organizatie criminala.”, a declarat un alt soldat rus, care s-a identificat ca fiind Serghei Moldanov.

The Guardian a identificat opt barbati in inregistrarea video. Contactati, trei dintre ei au confirmat ca sunt membri ai unitatii Storm si au confirmat relatarea facuta in clip.

Barbatii, care au cerut sa ramana anonimi, au declarat ca au fost intre timp evacuati de pe linia frontului.

Unitatea Storm a fost infiintata de Ministerul Apararii in ianuarie pentru a lua parte la ofensiva de iarna dusa de Moscova in estul Ucrainei. La momentul formarii sale, ministerul a declarat ca unitatea a fost „special conceputa pentru a strapunge cele mai complexe sectoare de aparare ale fortelor armate ale Ucrainei”.

Potrivit rapoartelor din presa rusa, precum si fotografiilor publicate pe conturile de socializare ale mai multor luptatori, unitatea este formata in mare parte din veterani rusi care au luat parte la prima ofensiva a Rusiei in Ucraina in 2014.

Soldatii din trupele Storm din videoclip au afirmat ca au fost fortati sa le dea bani comandantilor lor, iar cei care au refuzat au fost trimisi pe linia frontului.

Apelul lor este cel mai recent dintr-un flux constant de videoclipuri similare aparute din ianuarie, in care soldatii rusi se plang de tratament necorespunzator.

Acesta coincide cu ofensiva de iarna a Moscovei in estul Ucrainei si indica faptul ca trupele rusesti continua sa fie afectate de un moral scazut si de proasta gestionare. Clipurile servesc, de asemenea, drept marturie ca Moscova isi trimite soldatii in pozitii in care se confrunta cu o moarte sigura, in efortul de a strapunge apararea ucraineana.

In noiembrie anul trecut, Ministerul britanic al Apararii a declarat ca fortele ruse au inceput probabil sa desfasoare trupe de bariera sau „unitati de blocare”. „Tactica de impuscare a dezertorilor atesta calitatea scazuta, moralul scazut si indisciplina fortelor rusesti”, a declarat ministerul intr-o declaratie.

Kremlinul a respins in mare parte rapoartele potrivit carora armata rusa s-a confruntat cu dezertari in Ucraina, alimentate de conditiile proaste si de moralul scazut.

„Exista baieti care au dezertat de la posturile de lupta? Da, s-a intamplat … din ce in ce mai putin acum”, a declarat Putin la sfarsitul anului trecut. „Repet ca niciun caz de aceasta natura [dezertari] nu are un caracter de masa.

Presedintele rus a mai afirmat ca Ucraina isi foloseste propriile trupe de bariera, „impuscandu-si proprii soldati in spate”.

Armata rusa, ajutata de grupul paramilitar Wagner, arunca in lupta zeci de mii de soldati de mai bine de doua luni in incercarea de a castiga teren in regiunea Donbas. Dar ofensiva Moscovei pe un arc de peste 250 de kilometri in estul Ucrainei a adus castiguri minime cu costuri ametitoare. Oficialii occidentali estimeaza ca pana la 200.000 de persoane au fost ucise sau ranite de partea rusa.

Presa rusa a relatat duminica ca ministrul apararii, Serghei Soigu, l-a demis pe comandantul districtului sau militar estic, generalul-locotenent Rustam Muradov.

Demiterea acestuia reprezinta cea mai recenta remaniere a varfurilor de comanda pe fondul unei serii de esecuri pe campul de lupta. Bloggerii pro-razboi apropiati Kremlinului au facut legatura intre demiterea lui Muradov si incercarile nereusite ale acestuia de a captura orasul Vuhledar din Donetk.

Sub comanda lui Muradov, se crede ca Rusia a pierdut peste 100 de tancuri si transportoare blindate de trupe intr-o batalie de trei saptamani in Vuhledar luna trecuta.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: